Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

FOTO&VIDEO. S-a deschis Shopping City Satu Mare!

S-a deschis noul Shopping City Satu Mare! Moș Nicolae aduce astfel un cadou sătmărenilor și nu numai, prin inaugurarea celui mai așteptat centru comercial din regiune, noul mall așteptându-și vizitatorii cu o multitudine de oferte speciale, cadouri și un weekend bogat în concerte.

Mall-ul NEPI s-a deschis oficial în această dimineață, miercuri, 5 decembrie, iar sătmărenii se pot bucura, în prag de Moș Niculae, de ofertele și surprizele oferite de centrul comercial care dispune de o suprafață închiriabilă de 29.000 de metri pătrați, dispusă pe două niveluri, și care a reinventat peisajul regional de retail prin mixul comercial unic, adaptat la nevoile locale.

Ca la orice sărbătoare, Shopping City Satu Mare vine cu o mulțime de cadouri, iar de astăzi și până duminică, 9 decembrie, vizitatorii se pot bucura de reducerile și promoțiile oferite de cele mai mari branduri, pentru toate vârstele și interesele.

Important de menționat că în perioada 5-6 decembrie, hipermarketul Carrefour Satu Mare își așteaptă clienții cu promoții la toată gama de jucării. Astfel, vor fi oferite reduceri sub formă de cupoane de cumpărături, reprezentând 50% din valoarea jucăriilor achiziționate în perioada dedicată campaniei.

Pentru pasionații de fashion și încălțăminte, magazine precum Orsay și LC Waikiki au pregătit discounturi de 20% la toate produsele, Benvenuti oferă până la 40% reducere la articole selecționate, încălțămintea de la CCC vine cu un preț mai mic cu 20%, în timp ce Deichman recompensează cumpărăturile prin 20% discount la al doilea articol și încă 30% la al treilea articol achiziționat.

Nu sunt uitați nici pasionații de sport, astfel că la Hervis încălțămintea Puma Smashla costă doar 119,99 lei, în timp ce produsele de cosmetică de la Yves Rocher și Sensiblu vin alături de cadouri și surprize, iar in magazinul DM, la cumpărături de minimum 50 lei, clienții vor primi cupoane de reduceri pentru a achiziționa orice parfum.

Gadgeturile moderne, inovațiile tehnologice și cele mai performante echipamente electronice și electrocasnice vor fi, de asemenea, disponibile în magazinele Altex, Orange sau Vodafone.

La Pepco sunt sărbătoriți atât cei dornici de o sesiune dinamică de shopping, dar și cei pur si simplu nehotărâți, pentru că își pot cumpăra orice își doresc la prețuri ce încep de la doar 9,99 lei.

În weekend, distracția se mută în parcarea Shopping City Satu Mare, unde, de la ora 16:00, încep spectacolele.

Sâmbătă:

  • Open Wings Street Dance
  • Școala populară de Arte
  • Royal Team
  • Petrică Mureșan și orchestra
  • De la ora 20:00 – LIDIA BUBLE

Duminică:

  • CS Cetate Ardud
  • XXL Band
  • U.A.
  • De la ora 20:00 – SMILEY

44 comentarii

  1. SM=>XXI Răspunde

    no da’ unde’s marile comentatori, pesimistii atotstiutorii de pe aici? ati plecat cu totii la galeata gratis din plastic de 2 lei =))?

    • Tibi Răspunde

      Prezent, si la Dedeman v-ati luat flotant pe o luna. Mare bou trabuie sa fi incat sa judeci performantele economico-financiare ale unei investiti de minim 10 ani dupa prima zi.

      “The winter holiday season is by far the biggest time of year for retailers. According to the National Retail Federation, the final months of the year account for about 20 percent of total retail sales annually thanks to the more than 90 percent of Americans who celebrate Christmas, Kwanzaa or Hanukkah.” https://www.pennlive.com/life/2017/11/calendar_according_to_retail.html

      Intelegi? 80% in 11 luni si in ultima luna a anului 20%. Media pe luna ii 7%, rezulta ca in decembrie se cumpara triplu fata de restul lunilor.

      • Unu' Răspunde

        Păi tocmai ăsta e și (posibil/probabil) motivul pentru care au tras tare să deschidă anul ăsta!

  2. Rodica Răspunde

    Nu am plecat nicaieri ; vad ca te agiti de parca ar fi intrat in buzunarul fiecaruia 1000 lei plus la salar ! In asta consta cresterea nivelului de trai , direct proportional cu cresterea numarului de mall-uri si multinationale ! Nu-i bai ca majoritatea dintre noi ramanem la aceleasi salarii minime , iar prerturile cresc in ritmul cresterilor salariale la bugetari ! Galeata ti-am lasat-o tie , poate prinzi la Kaufland portocale la galeata , nu la kilogram ! Marile comentatori esti tu !

    • Altu Răspunde

      Bravo, în sfârșit un comentariu unde îți dau dreptate pe deplin. Atâta tam tam cu magazinele astea de parcă îți dau gratis ceva. Apoi de otrava de la fast-food să nu mai zic. No,dar românul dacă are burta plină și ceva la care să zgâiască ochii îi mulțumit. Așa popor vrea orice conducător. Eu nu am nimic împotriva mallurilor dar nu sunt entuziasmat pt că nu e ceva deosebit. Dacă vedeam un pod în plus peste Someș eram mai fericit. Dar fiecare cu bucuriile sale.

  3. SATU MARE Răspunde

    Stimati comentatori.Asa imi place sa citesc comentariile voastre.Ma amuza rau de tot.Pana nu a avut orasul mall toata lumea (lumea cu bani) mergea la Baia Mare si eram super revoltati pe primari ca pleaca banii din judetul nostru la baimareni.Acum ca avem mall tot nu este bine ca de ce nu avem si al treilea pod peste Somes.Pe cand va fi gata al treilea pod peste Somes nemultumirea va fii centura Satmarului ca de ce nu este gata si data in folosinta.Si tot asa vor continua nemultumirile pana la nesfarsit.Oameni buni aveti un pic de rabdare.Eu am observat ca in ultimii 2-3 ani a inceput sa miste ceva si in orasul nostru fata de anii trecuti.

    • hunter Răspunde

      Oare ce s-a schimbat in ultimii 2-3 ani fata de anii precedenti? 🙂

      • ioan Răspunde

        Avem un Primar maghiar. (probabil asta ai vrut sa scrie cineva cu aceasta intrebare provocator 🙂 ).
        Dar pe mine nu ma intereseaza paote sa fie si tigan…pana cand face lucruri bune pentru oras.

    • Altu Răspunde

      Eu mă refeream la faptul că un lucru care îmbunătățește viața cetățenilor este mai util decât un mall care nu știu cu ce mă face mai fericit. De exemplu servicii publice eficiente, ar fi un câștig mult mai mare. Mall este pt cei care iubesc plimbările în magazine că distracție de weekend. Eu de exemplu prefer ieșirile în natură. Apropo de nemulțumire, dacă am fi mulțumiți nu s-ar mai face nimic, oricum se face prea puțin.

    • Georgiana Răspunde

      Ai dreptate, nemultumirile vor fi mereu, pt o ca o lume perfecta nu exista nicaieri. Eu sunt in diaspora de aproape 13 ani…si in ultimii ani ma intorc cu drag acasa. Chiar daca nu pare pt unii, dar Satu Mare s-a schimbat destul de mult in bine in ultimii ani.

      • Rodica Răspunde

        Pot sa-ntreb de ce nu te intorci definitiv acasa tot cu drag, daca s-a schimbat atat de mult in bine ? Probabil de atata bine ce este , si aici nu ma refer doar la Satu Mare !

  4. Gina Chistol Răspunde

    Comentatori de ”provincie”,cum ar zice bucurestenii…Clar ca e ok ca avem in sfarsit un mall,si cinste acestui primar ca s-a deschis in timpul mandatului sau !! In 30 de ani se puteau face multe in Satu Mare,insa cei care erau la ”butoane” isi asteptau ”partea”altfel nu ”apasau butonul” !!De-aia n-avem mare lucru,comparabil cu alte orase mari ! Ieri,de exemplu, s-a inaugurat in Oradea al saselea pod peste Cris !!Sunt convins ca acest primar va inaugura in curand si el un pod peste Somes !Si stiti de ce ?Ca nu sta cu mana intinsa sa-si primeasca ”dreptul” ! Sunt roman si il sustin !!

    • Rodica Răspunde

      Dar te-am retinut noi sa nu sustii pe cine vrei ? Ce e greu de priceput ca pe zi ce trece scade nivelul de trai si proportional cu el cresc cheltuielile noastre , si asta nu fiindca ne inghesuim pe la atatea multinationale sa facem cumparaturi ? La ce ne foloseste faptul ca deschidem mall-uri , super, hiper , extra-marketuri , cand firmele locale (sau autohtone) se chinuie pe zi ce trece sa supravietuiasca in haosul asta economic de la noi . Si zic haos , fiindca mai tot timpul te trezesti cu o taxa noua , preturile cresc fara sa aiba acoperire in cresterea pib-ului , guvernantii nu mai stiu ce sa nascoceasca sa-ti mai dea cate-un bir , iar noi suntem fericiti ca s-a inaugurat inca un mall , si-l proslavim pe primar pentru asta . Cred ca nu intelegi starea de normalitate , cand fiecare trebuie sa-si vada si sa-si faca treaba pentru care este remunerat , si nu sa ne minunam ca am mai pavat o alee , am asfaltat o strada , sau am batut un cui in vreun gard ! In loc sa ne preocupam de situatia (sau groapa) in care suntem , ne bucuram de firimiturile care ne sunt aruncate-n fata ! Un lucru e sigur , fiecare gandeste prin prisma situatiei pe care o are si-o traieste , si-l preocupa prea putin realitatea cea de toate zilele ! Iar despre faptul ca nu sta primarul cu mana-ntinsa sa-si primeasca dreptul , te-ntreb daca esti cumva in permanenta langa el , de stii atat de bine acest lucru ? E foarte bine , daca e asa , dar am niste retineri si aici ! Votare placuta-ti doresc !

      • Gina Chistol Răspunde

        Vad ca te incearca o nabadaioasa frustrare,insa eu zic ca e ceva deosebit daca un primar rezolva 900 de locuri de munca !!! Sa se mai deschida inca doua mall-uri cu 1800 de locuri de munca,iar tu sa-l votezi pe Coica in continuare !”Subces” !!

        • Alupigus Răspunde

          Dear Gina, tanti Rodi suferă de sindromul LTP, adică lipsă totală de p.., you know what i mean, doar lucrezi în domeniu. Explică-i cum se rezolvă problema că deja ne enervează.

          • Norick

            Are ea mai multe lipse nu numai una singura… :-)) Cica “firmele locale se chinuie pe zi ce trece ” Fata lu’ mami , da’ piata economica este deschisa pentru toate firmele. Clientii decid care marfa e’ bun si care nu. Piata dicteaza , adica vanzarile si bineinteles profitul cu care ramane firma . Dar nu trebuie sa fi specialist in economie sa intelegi cum functioneaza o firma oarecare . Doar un pic de logica …. 🙂
            P.S. si spune-mi te rog care firma autohtona investeste profitul (sau macar o mare parte) in propria angajati ? Care iti da un salar decent inclus in cartea de munca , care iti plateste concediile 100% si care iti da mai multe premii pe an (fie de sarbatori sau de orice eveniment) . Astept un raspuns … 😉

        • Rodica Răspunde

          Nu am nici o frustrare , bag seama tu ai , din moment ce-l tot scoti pe sCoica la interval si nu ai alte argumente( se vede ca n-ai citit postarile mele vis a vis de acest personaj ) . Timpul va confirma cele spuse de mine , si-atunci fa-ti te rog o analiza a celor afirmate . Da pana atunci poate faci o plimbare pe jos prin oras si vezi cate firme ( ma rog , magazine) cauta personal sau au inchis activitatea ! Ca e prea mult pt. tine sa te trimit la Registrul Comertului sa vezi cate firme-si suspenda activitatea sau o lichideaza , tocmai datorita …..acestor binefaceri de care pomenesti . Stii care au fost veniturile pe ultimele zile a magazinelor de pe Careiului ? Alea , fraierele , care platesc bani la bugetul local si nu numai , de cand s-a deschis ….binevenitul mall ?Poate stii care este contributia multinationalelor la bugetul Romaniei , adica cat impozit pe profit platesc la noi ? Poate stii si de ce la Kaufland si Auchan s-a angajat masiv personal nou ? Sau poate-mi spui cel mai mare salariu de incadrare care se plateste la noul mall (brut sau net , las la apreciere ta ) ? Tare mi-e ca esti rupta de realitate si lucrezi prin vreun birou de bugetar , da nu-i bai ca vine si randul vostru ! Discutam peste un an (sau poate mai repede ) cand va sufla vantul prin noul mall si le-astept pe urmatoarele !

  5. Ion Răspunde

    Un mall modest. Mai slab decat cel din Baia Mare

  6. Alin B Răspunde

    Foarte frumos;elegant-curat mie și familie mele mi-a plăcut chiar am fost plăcut impresionat. Decât bălării și jeg mai bine curat.Multmim investitorului.

  7. ANA Răspunde

    Discutați discuții, dar ce facem cu ăia de au călcat iarba, au blocat parcarea, turcii și tătarii care au dat năvală in Mall.
    De toată jena, cred că jumătate nu erau sătmăreni, tot felu de înțepați, de oameni care nu știu să te ocolească, tineri gălăgioși, oau !!!!!! jenant.

  8. y Răspunde

    @Norick, exact. Marii afaceriști autohtoni, aproape toți, plătesc minimul pe economie, sporuri cu țârăita, ore suplimentare când și cum etc., etc. Bugetarii sunt înjurați la fiecare colț pentru salariile nesimțite. Drept vorbind mulți nu și-l merită dar la ei salarizarea merge pe lege nu după bunul plac al patronului, eventual după al șefului direct sau de partid. Dacă s-ar albi salariile de la privat nu ar fi decalajul ăsta chiar așa de foarte mare. Acum toată lumea este mulțumită. Patronul plătește mai puțin, angajatul are bani, cât are, în buzunar și gata. Surpriza vine la pensionare. Mai ales dacă între timp firma dispare în zona crepusculară.
    Majoritatea firmelor nu investesc în angajat, angajatul este fraierul (“Așteaptă cu sutele la poartă să vă ia locul”). Marea surpriză intervine când patronul se trezește că nu e așa. Sunt deja cazuri.
    PS. Dragilor care sunteți leșinați de acest mall! Nu a creat noi locuri de muncă! Angajații deja formați în comerț au fost pur și simplu furați de la micii comercianți din oraș pe promisiuni. Este recunoscut oficial. Să vedem cum vor fi acoperite aceste găuri. Așa că în afară de “panem et circenses” nu știu ce altceva am câștigat.

  9. matroz Răspunde

    @all:Noa frate ,am trait s-o vad si pe asta:sa-i dau dreptate lui @y ,istvan:”Dragilor care sunteți leșinați de acest mall! Nu a creat noi locuri de muncă! Angajații deja formați în comerț au fost pur și simplu furați de la micii comercianți din oraș pe promisiuni. Este recunoscut oficial. Să vedem cum vor fi acoperite aceste găuri. Așa că în afară de „panem et circenses” nu știu ce altceva am câștigat.
    PS:dar nu cred ca e el originalul!Asta are minte si nu e mincinos!

    • y Răspunde

      @matroz, nu ești vicces.
      Alupigus.

    • Gina Chistol Răspunde

      La fel ca si ”madam rodica”, care observ ca e cea ma ”guresa” de pe portal, sustii ca acest mall ”a furat” lucratori deja formati,si nu a creat locuri de munca !!Pai daca n-ar fi creat locuri de munca pe ce locuri s-ar fi angajat sutele de oameni ??!!Iar daca ”i-a furat” de la micii comercianti, inseamna ca acestia ori le-au dat un salar de toata jena ori mediul de munca este sub standarde(frig,munca obligatorie in weekend etc.) !! Intereseaza-te de la cei care lucreaza la mag. unicarm sau santec ,sa vezi ce salarii primesc dupa care o sa ajungi la concluzia ca mall-ul e mana cereasca pentru cei care au ales sa lucreze acolo!!Nu mai vorbiti prostii ca mall-ul nu e o investitie mare pentru Satu Mare pentru ca asta ma face sa cred ca sunteti redusi la ”intelect” !!

      • y Răspunde

        Gina, până când de exemplu Electrolux România care exportă mai ales spre fosta URSS vinde produsele către Electrolux Bruxelles unde apare și profitul și între timp pe hârtie unitatea din Satu Mare abia mai rezistă (apropo, aștept greva obișnuită de la sfârșit de an), dar produsele pleacă direct de aici la destinație permite-mi să mă îndoiesc de toți, dar absolut toți acești investitori străini. Nici unul nu este Maica Tereza. Cum vine o adiere de vânt puțin mai rece financiară zboară și ei spre țări mai calde. Producătorii reali autohtoni nu au piață de desfacere, nu au oameni cu care să lucreze pe când noi cheltuim banii noștri ăia puțin ca să cumpărăm mizeriile sau nemizeriile lor americane, chinezești etc., etc. Suntem o colonie financiară a vestului. Cum se va întâmpla ceva, o criză, la noi vor apare prima dată efectele. Nu avem cooac de salvare. Îi doare undeva vesticilor de noi. Apropo, când a fost criza de acum 10 ani ai auzit de criză și tăieri de salarii prin Austria sau Olanda? Problema este că riscăm siguranța noastră în traiul de zi cu zi pentru niște mărgele de sticlă colorate.

        • Gina Chistol Răspunde

          N-u fost taieri de salarii in Austria sau Olanda pentru ca acolo n-au avut guvern incompetent ca cel al lui basescu-boc care cica ne-au salvat de ”criza” prin taieri de salarii si pensii,au inchis spitale si au disponibilizat oameni !!Iar despre productia din romania a carui profit se regaseste in tarile de origine ale ”investitorilor” vina ne apartine in totalitate pentru ca atunci cand Iliescu a lansat sloganul ”sa nu ne vindem tara” toti am sarit la gatul lui si l-am tavalit in smoala si in pene pentru ca se opune privatizarii,se opune investitiilor occidentale ”salvatoare” care promiteau salarii si trai ca in vest numai si numai sa le dam pe degeaba fabricile,bancile,resursele minerale si padurile romanesti !!Acum…e tardiva ”behaila” !!!Geaba ”behaim” ca e totul pierdut!! Daca maine si-ar lua ”zborul” din romania doi-trei dintre ”investitorii strategici” romania ar fi intr-un cacat cat ea de mare !!!!!!!!!!!!!!Suntem la mana lor,suntem la mana FMI, suntem la mana oricui vrea !!

      • Rodica Răspunde

        Sa ma anunti si pe mine cand sunt weekenduri-le alea libere la mall ! Esti intr-o eroare totala fetito (sau baietas , nu stiu , da nu are importanta ) , habar n-ai despre ce scriam eu cam acu un an referitor la criza acuta de personal de la noi . Care acu incepe sa se cronicizeze . Scuze , am folosit si niste termeni medicali , poate-i pricepi . Alt aspect , spune-mi firmele romanesti de la mall (sau brand-uri cum le place unora ) pentru care s-au creat alea 8-900 locuri de munca , ca eu, asa ,redusa cu intelectul (pe al tau nu-l pot dimensiona) nu le stiu . Da e bine , suntem cu salariile cele mai mici din Europa (nu la bugetari ) si cu cea mai scazuta activitate de productie , cu importurile mai mari decat exporturile si deschidem mall-uri intr-o veselie . Stii ce inseamna asta ? Concis , intr-un cuvant , sclavie ! Macroeconomic , vorbind . Pe final , un sfat umil , sa treci pe la OSIM sa-ti inregistrezi neologismele , sa nu te plagieze altii ! Allegro ventigo !

        • Gina Chistol Răspunde

          ”Weekend-urile”,iar ”neologismele” t-i le fac cadou ca sa-ti ajute la descongestionarea ”intelectului” !!!Plus ca informatia cu salariile cele mai mici este eronata pentru ca nu suntem cu ”cel mai mic salariu” din europa,suntem la nivelul ungariei,slovaciei,croatiei si alte cateva state ex socialiste !Nu te strofoca,nici altii n-o duc cu mult mai bine ! https://alba24.ro/topul-tarilor-cu-cele-mai-mici-salarii-minime-din-europa-pe-ce-loc-se-afla-romania-633949.html

          • Rodica

            Base si cu Boc au taiat salariile bugetarilor pe considerentul ca nu se justificau , raportat la economia din acel moment si pentru a evita astfel atatea imprumuturi de pe la …binevoitorii europeni ( salarii la bugetari si pensii sunt in plata si acum din imprumuturile pe care le face Romania la ora actuala , nu din sumele…. uriase colectate de la firmele romanesti ) ; daca nu ma insel , in mandatul lui Base , ministru al sanatatii a fost Cseke de la udmr , trebuie sa-l intrebi pe el pe ce considerente s-au inchis spitale atunci ; ultimele statistici europene arata clar ca romanii au cele mai mici salarii , raportate la puterea de cumparare si la preturile existente ! Daca la toate astea mai pui si furtisagurile din toate mandatele de …. democratie ale Romaniei se contureaza situatia grozava in care suntem . Ce n-ai inteles tu este ca eu nu ma ….strofoc pentru situatia altor tari , ci pentru cea de la noi . Si noi , in loc sa ne comparam cu cei care au un nivel ridicat de trai si nu sunt pe locul doi in lume la migratie dupa sirieni (oare de ce?) , trebuie sa ne multumim mereu ca nu suntem mai rau ca cine stie ce …bantustan african ! Sau poate am atins un punct sensibil cand am zis bugetari ? La ce reactii ai Ginuta , cu siguranta e ceva …putred ( da nu in Danemarca ) ! In rest e clar , ai argumente zero la ce ti-am spus , iar la privat nu se primesc …. cadouri ( ca la bugetari ) !

          • corector

            @Gina….,,ţ-i”?E cam clară treaba cu tine.Şi mai ironizezi pe alţii.

  10. Puti Răspunde

    Felicitari primarului si echipei sale. In sfarsit se misca ceva in orasul nostru. Cine nu observa ori e pesedist ori e prost! Dar mare atentie! Trebuie sa continuati tot asa, caci e loc de mai bine!

    • Robu' Răspunde

      E o investitie privata !!! Nici o treaba nu are pulifriciul ala, pe post de primar si echipa lui fantoma! Eventual, a semnat niste avize si autorizatii pe care oricum, era obligat prin lege, sa le emita!

      • y Răspunde

        Exact @Robu’. Aștept din partea aplaudacilor de serviciu să ne spună CONCRET ce a făcut primarul și echipa lui. Nu ce au făcut alții pe banii lor, Nepi sau Lidl sau Kaufland2. Noi avem deocamdată un pod Decebal “frumos” reabilitat și un sens giratoriu tip Lego la Burdea. La tăiat panglici se invită autoritățile din curtoazie.
        PS. E oricum mai bun decât Coica, dar este foarte departe de ce se mai poate.

  11. Gina Chistol Răspunde

    Stimata doamna,guvernul basescu-boc era cat pe ce sa intre in incapacitate de plata,si asta de prosti ce-au fost ,de-aia au ”taiat la greu” si nu din cauza ca ”nu se justificau” salariile bugetarilor !!Esti intr-o grava eroare !! Numai in anul 2009,intr-un singur an, guvernul basescu-boc a imprumutat 20 de miliarde de euro si nimeni nu stie unde s-au dus banii !!Poate in Costa Rica,poate in Pnama sau Dubai,naiba mai stie !!Iar Cseke era ministru exact cum sunt si eu,pentru ca lui basescu i se potrivea poezia lui George Lesnea ”basescu e-n toate ,e-n cele ce sunt” adica ce zicea el aia era !!Si da,m-ai prins,sunt bugetar si ma cheama Dancila !!Si Veorica,daca nu te superi !! Hai pa !! https://www.zf.ro/zf-24/50-miliarde-de-euro-datoria-publica-s-a-dublat-in-anii-de-criza-dar-nu-stim-unde-s-au-dus-banii-11354999

    • avut Răspunde

      si mai este un aspect, guvernarea respectiva a aplicat acele masuri doar la cateva luni dupa ce guvernul condus atunci de Tariceanu ne spunea cum “bubuie” economia in Romania….

    • Rodica Răspunde

      Base si Boc era sa intre in incapacitate de plata , astia au intrat de mult in incapacitate ….. intelectuala asa ca din partea mea poti sa-i sustii pe care vrei ! Toti sunt una cu pamantul , ti-ai fi dat seama daca citeai tot ce-am postat . Dar cum preocuparile tale sunt altele , stai in lumea ta de basm , ca sa nu ai atatea… socuri de la realitatea noastra cea de toate zilele . Nu stiu daca ti-e clar ce-am zis (scuza-ma ca n-am scris corect ca tine t-i clar ! ) , dar am hotarat sa inchei discutiile pe aceasta tema cu tine , sa nu te retin , ca poate ai o intrevedere la Comisia Europeana si ar trebui sa-ti citesti de cateva ori SPICIUL ( scuze , din nou , ca am scris ca tine ) , nu de alta da sa apuci sa-nveti cum trebuie sa tii foaia corect , ca de ti-o da invers consiliera(ul) , mi-e sa nu trebuiasca sa stai in cap sa-ti ….turtesti (iar am comis-o) frumusete de freza ! Da , uite , nu te las sa pleci (la Parlamentul European , draga , da unde ai crezut?) fara sa te intreb totusi , daca cei dinainte au furat atat , voi , la performantele voastre ce-ati facut ? De ce nu-i deferiti justitiei , de ce nu recuperati sumele disparute , de ce nu confiscati bunurile lor ? Da ? Am inteles , nu stiti exact inca care a furat mai mult , ei sau voi ? Mai asteptati niste calcule de la Teodorovici ? Bine , va las sa socotiti , sa nu va incurc ! Sper ca iesiti pe locu-ntai , ce naiba , doar nu va impotmoliti in niste cifre….. .

  12. Rodica Răspunde

    Scuze , am uitat ca bugetarii au liber sambata si duminica ! Da luni lucrati , ca se anunta ceva ploi ?

  13. Gina Chistol Răspunde

    Acuma,daca tot m-am dat ”bugetar” ,desi nu sunt,vad ca pe tine te obsedeaza bugetarii !! Pai bugetarii,draga doamna,daca n-au ajuns bugetari ”pe pile”,inseamna ca au pus botul pe carte si au invatat !Bine,asta nu inseamna ca unii dintre noi care nu suntem bugetari n-am invatat,insa cum am spus,cei care au ajuns bugetari fara pile au facut niste studii,au dat niste examene,au ajuns sa fie profesori,medici,procurori,judecatori,politisti,finantisti…etc !!Niste oameni de care societatea are nevoie,oricat de ofuscata ai fi tu pe veniturile lor !!Iar salariile sunt intr-adevar mai mari decat la ”patron” dar sunt sectoare de munca de ex. in IT unde salariile depasesc 10.000 de lei lunar! Afirm asta in cunostinta de cauza ! Un vecin de-al meu,proaspat pensionar de la Electrolux are o pensie de 1600 de lei ,iar sotia sa lucreaza la Zollner de unde ia 2300 de lei.Omul e multumit,ba chiar reuseste sa economiseasca ,ceea ce pana in urma cu 4 ani nici nu putea sa conceapa !!Nu fac politica,si nici nu simpatizez cu vreun partid,insa atata timp cat magazinele sunt zilnic full,inseamna ca in romania se traieste oarecum bine !! Ok,poate tu o duci prost insa vad ca mai tot timpul esti la ”tastatura”,asta inesmnand ca ori esti o pensionara CAP cu pensie de kkao, ori asistata social care vede ca vecinul bugetar o duce bine si asta te macina rau de tot ! Daca e asa,incearca cu niste pastile,ia ceva sa te calmeze(bautura nu,ca-i scumpa iar cea ieftina e de proasta calitate) !!Zi buna !!

  14. Rodica Răspunde

    Am inteles , se traieste oarecum bine la noi ; ce n- am inteles este daca tu reusesti sa economisesti ceva , nu ca m-ar interesa foarte , insa vad ca te ocupi de bugetele altora , si-al tau il omiti ! Ce n-am mai inteles de la tine , cum de-ai ramas inca blocata de- acu 4 ani , ca tot faci trimitere la acea perioada ? Vad ca nu reusesti sa treci de pragul acela , chiar daca ai fost unul dintre cei cu ….botul pe carte si asta presupune niste lucruri . Acuma sa-ti spun ce n-ai inteles tu – toti cei care postam , indiferent ca suntem c.a.p.-isti , asistati , juristi , it-isti , economisti , profesori sau pensionari ne spunem nemultumirile vis a vis de situatiile cotidiene sau de unele aspecte legate de varii domenii . Ca unii suntem ancorati in realitate , iar altii nu , duce nastere la pareri contradictorii , pe care le putem sau nu accepta , dar nu le putem nega . Despre celelalte treburi – pastile si bautura – nu pot sa ma pronunt (nu cunosc ,nu consum ) insa poate-mi spui tu ceva daca tot le-ai pomenit , banuiesc ca nu vorbesti in necunostinta de cauza , nu ? Si-nca ceva , numele tarilor (oricare ar fi ele ) se incep cu majuscula , trebuia sa gasesti asta in cartile alea in care-ai stat cu botul .

  15. sebi Răspunde

    uite d-le la chistolița asta handicapată cum ne ezplică ce bine-i cu pensia de 1600 și salariul de 2300 , date la grămadă de regimul ciumei roșii ,eventual după o viață de munca sau dupa 22 zile de tras lunar în bandă (salar 100 lei /Zi ) , ce contează “magazinele sunt pline ” bujetarii freacă menta în continuare , pensiile speciale nesimțite se iau lunar de foștii milițieni și securiști , floricele pe câmpii , viața-i frumoasă băjeți , ce știți voi .

    • Alupigus Răspunde

      @sebi-cred că ție nu-ți ajung banii nici de-un ”joint” pe zi d-apoi de două !! :::))))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.