Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Şi ei cred în Moş Crăciun: copiii sărmani din judeţul Satu Mare vor avea parte de cadourile dorite

Crăciunul este o sărbătoare a familiei, prilej pentru noi toţi să ne strângem în jurul mesei împreună cu cei dragi şi să ne bucurăm, în primul rând, că ne avem unii pe ceilalţi.

Pentru cei mai mici din familie, bucuria e cu atât mai mare cu cât de Crăciun, se ştie, vine Moşul încărcat cu daruri.

Pentru copiii sărmani din familiile nevoiaşe şi centrele de plasament, Crăciunul arată altfel. Fie că sunt crescuţi în familii fără nicio sursă de venit sau au fost abandonaţi de părinţi şi sunt acum în grija statului, ei au învăţat să nu aibă aşteptări mari de la viaţă. Sărbătorile de iarnă sunt excepţia. Acum, ei îndrăznesc să spere că Moş Crăciun, cel darnic şi bun, nu i-a uitat.

Cu ajutorul unor tineri cu suflet mare, sprijiniţi de sătmărenii generoşi, dorinţele copiilor au devenit realitate în cadrul unui proiectul social aparținând Asociaţiei Apel la Acţiune, sugestiv intitulat “Ajutoarele lui Moş Crăciun”.

Proiectul “Ajutoarele lui Moş Crăciun” este proiectul de suflet al Asociaţiei, fiind iniţiat de Mihai Huzău şi Renato Crîșmar, Anca Pușcaș, Alexandru Șuta şi alţi tineri voluntari, dintre care îi amintim pe: Ardelean Andrei, Ardelean Raul, Borososzki Florena, Circiu Cătălin, Dărăban Alex, Egei Robert, Filer Yaris, Frâncău Larissa, Hagău Andreea, Karpacs Alex, Kovari Daniel, Mîndruț Denisa, Orlando Oșan, Oros Paula, Podină Benjamin, Pop Ștefania, Pușcaș Paula, Redica Andrea, Rentea Maria, Ritz Dacian, Rusz Miruna, Sabău Sorana, Tărțan Cristian, Toth Giuliana, Țunș Cătălin, Vezentan Andrei și Vezentan Cristian.

Aflat la a doua ediţie, proiectul are ca scop colectarea de cadouri de Crăciun pentru peste 400 de copii din familii nevoiaşe şi orfani din Centrele şi Căsuţele de Copii din judeţul Satu Mare. În plus, se urmăreşte strângerea de donaţii, în bani sau obiecte, pentru rezolvarea numeroaselor probleme cu care se confruntă copiii şi personalul din centrele de plasament din cauza fondurilor insuficiente.

Ajutoarele lui Moş Crăciun, un proiect social pentru copiii sărmani din judeţul Satu Mare

Prima ediţie a acestui proiect social a fost un succes absolut. Cu implicarea generoasă a sătmărenilor, Moş Crăciun a ajuns la peste 200 de copii sărmani cărora le-a adus darurile mult visate.

Ajutoarele lui Moş Crăciun, ediţia 2018

Ca urmare a succesului primei ediţii, asociaţia Apel la Acţiune organizează anul acesta ediţia cu numărul doi. S-au strâns peste 400 de scrisori de la copii din familii nevoiaşe şi orfani din Centrele şi Căsuţele de Copii din judeţul Satu Mare. În ele, cei mici i-au scris Moşului ce îşi doresc de Crăciun. Sunt lucruri pe care şi le doresc cu ardoare, şi, cel mai important, care le lipsesc: îmbrăcăminte, încălţăminte, cărţi şi jucării.

Moş Crăciun a fost ajutat de Spiriduşii sătmăreni

Voluntarii Asociaţiei s-au bucurat de sprijinul sătmărenilor cu suflet mare care au acceptat să intre în rolul Spiriduşilor, răspunzând dorinţelor transmise de cei mici în scrisorile adresate Moşului.

Odată achiziţionate obiectele dorite de cei mici, Spiriduşii le-au ambalat festiv şi le-au adus în Atelierul Moşului din interiorul Hotelului Dana II, urmand sa fie distribuite copiilor în perioada 21 – 23 decembrie de către însuşi Moş Crăciun, însoţit de voluntarii Asociaţiei şi de către Spiriduşii care au dorit să li se alăture.

Este mare nevoie de mai mult!

Răspunzând dorinţelor exprimate de cei mici în scrisori, Spiriduşii reuşesc un lucru extraordinar, acela de a le oferi copiilor magia Crăciunului. Însă realitatea cu care se confruntă aceşti copii 365 de zile pe an este una marcată de lipsuri. În Centrele şi Căsuţele pentru copii este nevoie de centrale termice, maşini de spălat, calculatoare, ferestre termopan şi obiecte de mobilier precum paturi, noptiere, dulapuri, birouri sau scaune, dar şi de diverse reparaţii.

Reprezentanţii Asociaţiei au vizitat centrele de plasament din judeţ si au stat de vorbă cu fiecare dintre responsabilii de acolo. Au aflat astfel care sunt nevoile copiilor, dincolo de cadourile care vor fi oferite prin intermediul scrisorilor.

Pentru ca ajutorul primit acum, de Crăciun, să facă diferenţa în bine pe termen lung în vieţile acestor copii,  Asociaţia Apel la Acţiune solicită sprijinul sătmărenilor care vor şi pot să ajute mai mult. Orice tip de ajutor, în bani sau obiecte, este mai mult decât binevenit. În schimbul contribuţiei, donatorii vor primi o brăţară cu însemnele proiectului Ajutoarele lui Moş Crăciun.

Sătmărenii dornici să facă donaţii în bani şi/ sau obiecte pentru a sprijini proiectul Ajutoarele lui Moş Crăciun sunt rugaţi să contacteze Asociaţia:

Site: www.apellaactiune.ro

Telefon: 0742225844

Email: [email protected]

Facebook:  Asociaţia Apel la Actiune

Instagram: Apel la Acțiune

Donaţiile în bani se pot face direct în contul Asociaţiei, RO50BRDE310SV65444573100, deschis la BRD Satu Mare, cu descrierea “Ajutoarele lui Moș Crăciun”.

Asociaţia Apel la Acţiune a fost înfiinţată de consilierul local Mihai Huzău pentru a sprijini în mod particular acţiunile tinerilor şi în mod general orice proiect menit să dinamizeze sau să aducă o schimbare în bine la nivelul comunităţii sătmărene. Printre proiectele desfăşurate până în prezent amintim Ajutoarele lui Moş Crăciun, Urban Festival, Addictive Behaviour, Fifa MasterCUP, SummerCUP, Shooting Stars CUP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.