Ultima actualizare: azi, 10:57
Locale

Mobilizare extraordinară pentru familia din Tătărești. S-au strâns peste 6.000 de euro

Campania de ajutorare a familiei din Tătărești care a rămas pe drumuri după ce casa le-a fost mistuită de flăcări a sensibilizat foarte multe persoane, iar până în acest moment s-au strâns peste 6.000 de euro.

Prin campania inițiată de Marcela Papici se urmărește achiziționarea unei case pentru familia greu încercată. ,,Va suntem recunoscători! La 4 zile de la incendiu care le-a ars casa, suntem la 6230 Euro (cash si conturi – lei, euro, dolari). #Casaoamenilorbuni va deveni realitate datorită domniilor voastre si generozității de care dati dovada!”, se arată pe pagina de facebook a campaniei.

Pe lângă suma de peste 6.000 de euro, cei implicați în campanie au pus mână de la mână și au început să adune toate cele necesare pentru utilarea noii locuințe ce urmează să fie achiziționată.

,,Împreună suntem o forță si o dovadă că trăim într-o comunitate de oameni buni cărora le pasa! Avem frigider, aragaz, butelie, dulapuri, vase, asternuturi, paturi, masa, scaune, tacâmuri, căni, jucării. Dar cel mai important, avem SPERANTA! Nu renunțăm! Trebuie să strângem banii de o casa noua! Dumnezeu sa va răsplătească bunătatea!”

Casa ce urmează să fie achiziționată se află în Tătărești, chiar în vecinătatea celei care a ars în dimineața zilei de sâmbătă, 2 februarie. Pentru noua locuință, sunt necesari 23.000 de euro.

Donațiile se pot face în următoarele conturi:

Cont LEI RO24BTRLRONCRT0146227501

Cont EURO RO71BTRLEURCRT0146227501

Cont LIRE RO29BTRLGBPCRT0146227501

Cont DOLARI RO75BTRLUSDCRT0146227501

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.