Joi 7 februarie 2019, în organizarea Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituţie de cultură care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj a avut loc, cea de-a VII- a ediţie a evenimentului „Seara Artelor”. Județul Satu Mare a fost reprezentat de către: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale prin managerul instituției, Robert Laszlo, care a promovat tradițiile sătmărene printr-o expoziție personală a fotografului Remus Țiplea, „Frumoasa satului”.
Manifestările au găzduit lansări ale unor reviste editate de câteva şcoli din ţară, printre care şi revista „Arte”, editată de organizatori, dar şi „Making Of” sau „Calendarul Cultural al Şcolilor se Arte din România”, cea din urmă menţionată fiind de referinţă şi singura de acest gen din ţară, cât și prezentarea a două numere a revistei National Geographic – România.
În numărul din luna noiembrie a anului trecut, celebra revistă National Geographic a publicat un amplu reportaj despre Ţara Oaşului. Fotografiile realizate de Remus Ţiplea au făcut senzație, o mireasă fiind chiar pe copertă, iar pe coperta numărului din luna februarie 2019 este o fotografie ”Ultimii ciurdari”, aparținând aceluiași renumit fotograf, Remus Țiplea.
Faţă de anii anteriori, „Seara Artelor” a avut două secţiuni noi, „Gaudeamus Igitur”, dedicată excelenţei şi rolului dascălilor în educaţia artistică şi „Muzee”, care au reprezentat câteva expoziţii organizate de trei muzee clujene şi una de Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov.