Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Felicitări și critici la adresa UE din partea deputatului Magyar Lorand

La congresul UDMR, organizat la sfârșitul săptămânii trecute, deputatul sătmărean Magyar Lorand a vorbit despre aderarea la Uniunea Europeană din perspectiva agricultorilor.

„Trebuie să admitem faptul că, mulțumită Uniunii Europene, în ultimii o sută de ani, abia acum am ajuns la era în care fermierii au fost realmente sprijiniți și nu păgubiți. Agricultorii au beneficiat de sprijin în proporție cu pământul deținut, și-au putut achiziționa utilaje agricole, respectiv, au avut șanse să își dezvolte fermele. Știm cu toții că aceste dezvoltări nu s-ar fi putut materializa din surse proprii, decât în foarte mică măsură și cu asumarea unui mare risc material.

Uniunea Europeană, cu toate că își are și punctele sale slabe, a adus mare beneficiu fermierilor ardeleni. Din anul 2021, însă, există riscul de a reduce subvențiile pentru agricultură și dezvoltare rurală, ceea ce ar influența existența a zeci de mii de familii de ardeleni. De noi și de o puternică reprezentare la Bruxelles depinde cum va evolua soarta fermierilor ardeleni.

Trebuie eliminat standardul dublu existent în politica agricolă și de dezvoltare rurală  a Uniunii Europene. Este inadmisibil faptul că, în sistemul de subvenții aflat în vigoare, crescătorii de animale danezi sau germani să beneficieze de o subvenție de trei ori mai mare decât un fermier din România. Situația este similară și în cazul subvențiilor pentru teren: există anumite excepții cărora Uniunea Europeană acordă subvenții mai ridicate. Această situație trebuie urgent remediată” – a declarat Magyar Lorand.

Sursa: Cabinet Parlamentar Magyar Lorand

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.