Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Un moldovean ce venea spre Satu Mare a adormit la volan. Daună totală

Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un șanț de pe marginea șoselei unde a lovit un cap de pod. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare.

Accidentul s-a petrecut noaptea trecută, pe DN17, în localitatea bistrițeană Tureac. Din primele informații rezultă faptul că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a ajuns în șanțul din afara părții carosabile, unde a lovit un cap de pod. Șoferul se îndrepta spre Satu Mare în momentul producerii accidentului. Acesta venea dinspre Republica Moldova, iar în Tureac a fost răpus de oboseală.

Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare. Șoferul de 32 de ani a rămas încarcerat între fiarele mașinii, având nevoie de ajutorul pompierilor militari pentru a se elibera. Echipajele medicale SMURD l-au găsit pe bărbat conștient, cu un traumatism cranio-cerebral, unul toraco-abdominal și o suspiciune de fractură membru inferior drept.

„Un bărbat de 32 de ani din Republica Moldova, în timp ce conducea un autoturism pe DN17, în direcția de deplasare spre Bistrița, pe fondul oboselii ar fi pierdut controlul acestuia, a părasit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, șoferul a fost rănit și transportat la spital. A fost testat ulterior cu aparatul etilotest, rezultat fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Diana Pintea.

Sursa – bistriteanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.