Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

FOTO. Voluntariat! Peste 1.000 de puieți, plantați într-o pădure din Satu Mare

Peste 130 de persoane, în majoritate copii și tineri, au participat sâmbătă la o acțiune de plantare în pădurea din Foieni, la inițiativa Centrului Local Satu Mare al Organizației Cercetașii României și a Asociației de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților.

Peste 30 de Cercetași și Cutezători, copii și adulți, au participat la această acțiune, cei mari având misiunea de a a-i învăța pe toți copiii și adulții aflați la prima experiență de acest gen regulile de plantare a copacilor.

Elevi și profesori, împreună la plantare

Evenimentul, anunțat online pe pagina de Facebook a organizatorilor, a atras atenția unui număr mare de persoane, familii, tineri dar și cadre didactice. Astfel, au răspuns prezent 25 de elevi ai Liceului Teoretic din Carei sub coordonarea doamnei prof. Carmen Dindelegan, elevii fiind membri ai echipelor Invictus, respectiv Ecoprovocarea.

Nici elevii de la Școala Gimnazială Doba nu au stat pe gânduri când au auzit de această oportunitate și au venit într-o formula de 21 de tineri harnici și pricepuți, cu mult entuziasm, împreună cu profesorul de biologie, domnul Turturean Florin.

Centrul pentru tineri Fara Foyer din Satu Mare a fost reprezentat de un grup de tineri însoțiți de coordonatoarea acestuia, doamna Carmen Pop. Clubul Lions din Satu Mare a fost prezent cu un grup de membri, ajutând la bunul mers al zilei.

Peste 1.000 de puieți au fost plantați

Acțiunea a demarat cu o scurtă prezentare realizată de echipa Ocolului Silvic din Foieni, specialiștii aducând în prim plan rolul pădurii în viața fiecăruia dintre noi și cât de important este să plantăm copaci, aceștia generând oxigen și curățând totodată atmosfera de dioxidul de carbon.

Datorită numărului mare de participanți și muncii în echipe s-a reușit plantarea a peste 1400 de puieți de stejar, puși la dispoziție de Ocolul Silvic. Zona impădurită cu această ocazie aparținând de comuna Foieni face parte dintr-o rezervație naturală de importanță națională, inclusă în situl Natura 2000 datorită dunelor de nisip și speciilor rare de vegetație.

Munca copiilor și tinerilor a fost răsplătită cu distracție, joacă în natură, ștafete organizate de echipa Invictus dar și de o scurtă drumeție pentru a cunoaște mai bine această zonă deosebită a județului nostru.

Pui de om și pui de pom

Deviza evenimentului ,,Pui de om și pui de pom” sub care s-a desfășurat acțiunea a marcat cu siguranță elanul participanților, convinși fiind cu toții că ceea ce au realizat reprezintă o investiție într-un viitor mai verde și mai curat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.