Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Propunerea unui sătmărean. Cum ar putea fi fluidizat traficul de la Burdea

Un sătmărean a transmis astăzi redacției PortalSM o scrisoare deschisă adresată conducerii primăriei, prin care solicită luarea unor măsuri pentru fluidizarea traficului de la Burdea. În acest sens, bărbatul a întocmit o schiță cu propunerea sa, dorind ca demersul său să fie supus dezbaterii publice.

În continuare, redăm integral scrisoarea deschisă a sătmăreanului:

Bună ziua,

Vă transmit mai jos scrisoarea deschisă adresată primarului municipiului Satu Mare cuprinzând propunerea de organizare a unei variante de circulație în intersecția Burdea. Am rugămintea ca în cazul în care considerați că demersul meu merită să fie supus dezbaterii publice, vă rog să publicați acest material în cotidianul dumneavoastră.

Vă mulțumesc!

Scrisoare deschisă către :

– Primarul municipiului Satu Mare Kereskenyi Gabor

– Consiliul local municipal Satu Mare

– Instituția Prefectului Satu Mare

– Biroul Siguranța Circulației pentru mediul urban Satu Mare

Având în vedere faptul că pe b-dul O.Goga urmează să fie execute lucrări la colectorul de canalizare de pe tronsonul intersecție Burdea – strada Dâmbovița ,lucrări care vor implica modificări ale traseelor de circulație ale autovehiculelor în zonă , îmi permit să supun atenției și analizei dumneavoastră o soluție pentru amenajarea DEFINITIVĂ a sensului giratoriu din intersecția Burdea intr-un sens giratoriu tip ,,rotor,, ,conform Normativului AND 600-2010, schițat (neprofesional) în desenul alăturat.

Bineînțeles că este necesar ca această sugestie să fie analizată de proiectanți specializați în domeniu , care , în baza măsurătorilor din teren , să decidă dacă soluția propusă este aplicabilă în funcție de suprafața disponibilă în intersecție și în funcție de benzile de circulație propuse . Dacă concluzia proiectanților este favorabilă , amenajarea intersecției conform acestei propuneri ar trebui să rămână DEFINITIVĂ , deoarece această variantă va asigură intrarea în intersecție dinspre b-dul O.Goga pe TREI benzi de circulație față de două câte sunt în prezent sau tot față de două benzi cât prevede și proiectul de lărgire a b-dului O.Goga. De asemenea , prin aplicarea și permanentizarea acestei soluții , ați putea implementa și pe acest tronson programul primăriei de amenajare a pistelor pentru bicicliști

Această propunere implică următoarele modificări ale traseelor de circulație din zonă: 1.Introducerea de sensuri unice pe următoarele străzi

– B-dul O.Goga de la semafor Carfour spre intersecția Burdea cu sens unic către intersecția Burdea

– Str. C.A.Rosetti de la sens giratoriu Cloșca spre magazin Carefour peste calea ferată cu sens unic către magazinul Carefour

2. La intersecția străzilor laterale cu b-dul O.Goga și strada C.A.Rosetti să fie amplasat semnul de circulație :

A. Obligatoriu la dreapta – pentru străzile care intră de pe partea dreaptă a sensului unic

B. Obligatoriu la stânga – pentru străzile care intră de pe partea stângă a sensului unic .

În această variantă , pe b-dul O.Goga se vor putea prelua pe 2 benzi autovehiculele care vin dinspre Carpați 2 și Micro 17 spre direcția Baia Mare peste podul Decebal și pe o bandă cele care merg înainte spre Oradea și la stânga pe b-dul Cloșca. Coborârea de pe podul Decebal va avea două benzi pentru sensul înainte spre b-dul Cloșca și o bandă pentru sensul la dreapta pe Drumul Careiului . Intrarea în intersecție de pe Drumul Careiului se va face pe două benzi pentru urcare pe podul Decebal , pe direcția Baia Mare , și pe o bandă se va intra la dreapta pe b-dul Cloșca . Intrarea în intersecție de pe b-dul Cloșca se va realiza pe doua benzi , cea din dreapta pentru înainte pe podul Decebal , iar a doua (din stânga) pentru înainte pe podul Decebal și la stânga pe Drumul Careiului.

Am speranța că propunerea din scrisoarea mea va fi analizată cu toată atenția și cu celeritate .

Cu stimă ,

Grosu Ioan

19 comentarii

  1. Aha Răspunde

    Si eu care asteptam sa se gate centura sa propun sensuri unice pe poduri!!! Ghinion, nu voi mai primii cheia orasului de la Gabor

  2. Tanda Manda Răspunde

    Prietene,adica sa ”impingi” toata circulatia de pe pod si de pe Careiului pe Closca apoi pe CA Rosetti,peste calea ferata ???????????? :::))))))))) Poate daca ar fi fost pasaj pe sub calea ferata si 4 benzi de circulatie pe Rosetti iar pe b-dul Closca sa fie functionale 4 benzi de circulatie ,fara parcari laterale, altfel e aiurea gandit !!!Lasa pe altii sa ”gandeasca” idei !!

    • Aha Răspunde

      Cum sa faci din Closca si Rosetti sensuri unice cu 2 benzi?! Mai bine ne ingramadim pe UN SINGUR SENS pe Blaga.

      Repeta dupa mine: Doi mai mare decat unu, 2 > 1, 2≠1

  3. Aha Răspunde

    Incadrarea si intratea in sens de pe Closca nu ii bine facuta. Trebuia cu una mai in interior. Asa-i cand faci SPIRALE si cu CERCURI!!!

  4. V.C. Răspunde

    O singură problemă ar fi cu această propunere, calea ferată de pe Rosetti care ar aduce un blocaj foarte mare în așteptarea trenului. Și acum câteodată coada de mașini se întinde dincolo de sensul giratoriu de la Penny.

    • Aha Răspunde

      Cateodata! Trebuie calcule serioase legate de fluxul auto. Pana la calea ferata ii mai usor sa tragi o banda decat pe Blaga, vor fi trei.

      Si de cand are CFR numai TGV-uri, si asa ii pe butuci nu o sa moara daca se intoarce roata, sa se opreasca trenul daca prin aceasta metoda s-ar injumatatii timpul de asteptare. Marfarele doar noaptea si inafara orelor de varf.

  5. Satmarean Răspunde

    Un prim pas ar fi ca sensul giratoriu să fie mărit spre careiului, ca să nu se blocheze mașinile atât de repede umplând cercul.

  6. Teo Răspunde

    Du-te nene de te-mpusca! Vrei sa-mi spui ca de pe Careiului ma pui tu pe mine sa merg roata peste calea ferata ca sa ajung la Ardeleana pe Uzinei??? Cred ca mai simplu era sa inventezi teleportarea. Ce ar fi sa se civilizeze ciobanii din urbea asta perimata si sa respecte dracului semnele si regulile de circulatie, inainte de a incerca sa facem te miri ce proiecte de anvergură? Si pana sa faca Kereskeny piste de biciclisti si sensuri giratorii SF, ar fi indicat sa se apuce de astupat gropile din oras….ca ne rupem masinile in ele!!!

  7. Ardelean Răspunde

    Povestea asta cu largirea bdului O Goga e poveste de adormit copii. Si-a rupt si chelu botu in ea, acum vrea si gaborka un bobarnac. Pana atunci insa, poate desfiinta trecerea lui popa nastai, sau macar sa puna un militian local sa dirijeze traficu cand gata popa spectacoli, ca si 12 benzi sa faca o singura oaie dreptcredinciosa le blocheaza

  8. VASILE Răspunde

    Parcările de pe Cloșca(partea cu blocuri) pot fi adâncite astfel încât mașinile parcate să nu mai ocupe din partea carosabilă iar sensul unic cu 2 benzi de pe Rosetti ar putea prelua traficul spre Micro 17 și Carpați 2.

  9. Daniel Răspunde

    Buna ziua. Când se caută rute alternative un aspect important care se ia în considerare este structura drumului și capacitatea acesteia de a înghiți tonaj/flux auto mai mare. Rosetti a fost prima opțiune și a căzut din prima.

  10. figaro Răspunde

    Propunerea lui nenea asta o fi facuta din plictiseala, in timp ce statea el asa si tocmai a dat inspiratia peste el??? Cum dracu sa faci sens unic CA Rosseti, cand acolo circula trenul si de cateva ori pe zi se blocheaza traficul? Pai mai nene, uita-te de curiozitate cand trece trenul cate masini se aduna pe CA Rosseti… si pe urma uita-te in timpul ala cate masini trecu pe Goga inspre Carpati 2 si aduna-le numarului celor de pe Rosseti si vei vedea ca poate reusesti performanta sa blochezi si Closca si Burdea cu ineptia ta. Solutia este din punctul meu de vedere: Largirea sensului giratoriu, largirea O. Goga ca sa fie 4 benzi, cate 2 pe sens, si cel mai important sa invete dracului si participantii in trafic sa circule corect intr-un sens giratoriu… si credeti-ma, va fi mult mult imbunatatit traficul in zona Burdea.

  11. x-ulescu Răspunde

    Da podu ??!! unde-i podu !!??

  12. Norick Răspunde

    Eu m-am pierdut deja la expresia ” sens giratoriu tip rotor ” …:-)

  13. Pop Ionel Răspunde

    Eu m-am pierdut deja la Carefour in loc de Carrefour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.