Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

PROGRAM. Paradă militară și exerciții demonstrative în premieră la Satu Mare, cu ocazia Zilei Pompierilor

Sărbătorită anual în data de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România va fi marcată la Satu Mare prin organizarea de activități, concursuri interinstituționle și manifestări publice, după cum urmează:

În perioada 30.08 – 11.09.2019 au loc concursuri sportive interinstituționale de: fotbal-tenis, tenis de masă, șah, pescuit sportiv și bowling ai căror câștigători vor fi premiați cu ocazia festivității dedicate Zilei Pompierilor din România;

Marți, 10.09.2019 se va organiza la Palatul Administrativ Satu Mare, începând cu ora 12:00, concursul ”Scări”, care va aduce față în față mai multe echipe de pompieri din cadrul inspectoratelor județene: Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, dar și din Ucraina și Ungaria;

Vineri, 13 septembrie a.c, începând cu ora 13:30, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Roman, B-dul Vasile Lucaciu, din Satu Mare, va avea loc un ceremonial militar, urmat de o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare și de exerciții demonstrative executate în premieră la Satu Mare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.