Ultima actualizare: azi, 13:45
Locale

Acuzaţiile FAKE NEWS continuă. Pataki anunţă că votează Klaus Iohannis!

Acuzaţiile FAKE NEWS continuă pe final de campanie la Satu Mare. După afirmaţia preşedintelui Adrian Albu că UDMR îndeamnă electoratul să voteze cu Klaus Ioannis, senatorul Turos Lorand a catalogat informaţia drept un fake news.

“Le mulţumesc celor de la USR, celor de la FDG şi le mulțumesc anticipat celor de la UDMR, am înţeles că o să apară în cursul după amiezii un comunicat de presă interviu al domnului Pataki Csaba, președintele organizației județene de sprijin pentru dl. Iohannis”, a declarat Albu, într-o conferinţă de presă.

Jurnaliştii PortalSM au fost singurii care au redat declaraţia preşedintelui PNL Satu Mare referitoare la acest subiect, iar reacţiile adversarilor politici ai liberalilor nu au întârziat să apară. Pentru veridicitate, anunţăm că deţinem înregistrarea audio.

Turos Lorand acuză liberalii de FAKE NEWS

Doar că preşedintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, n-a mai dat niciun comunicat, iar colegul său de partid, senatorul Turos Lorand a şi început şirul atacurilor.

“Niciunul dintre candidați nu a cerut sprijinul UDMR sau al maghiarilor în turul doi al alegerilor prezidențiale. În aceste condiții nu putem acorda sprijinul nostru niciunuia dintre ei, nu facem campanie pentru niciun candidat”, a scriepe facebook Turos Lorand.

De asemenea, reprezentanţii PSD Satu Mare l-au acuzat pe Adrian Albu de fake news.

Declarația președintelui UDMR Satu Mare, Pataki Csaba

Președintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, spune răspicat că votează cu Klaus Iohannis, potrivit unei declarații apărute, astăzi, se pare, doar în Informația Zilei.

“Eu, cetăţeanul Pataki Csaba, duminică am să pun ştampila pe numele candidatului Partidului Popular European (nota redacţiei – Klaus Iohannis) – consider acest vot ca o carte verde pentru următorii cinci ani şi sper că în aceşti ani se va face poltiică în stil European la Palatul Cotroceni. În legătură cu celălalt candidat doar atât pot să afirm – fiind un om bine crescut şi cu cei şapte ani de acasă: i-a fost cam mare pălăria de prim-ministru şi nici pălăria de preşedinte nu o să-i vină bine”, a delcarat Pataki Csaba, pentru Informaţia Zilei.

Reacția PNL Satu Mare

Această declaraţie nu i-a făcut pe liberali decât să le întoarcă acuzaţiile.

“În urma conferinței de presă de ieri, susținută la sediul PNL, am fost acuzați de mai mulți lideri PSD de fake news, tocmai metoda adoptată în întreaga campanie de Viorica Dăncilă. Minciuna are mereu picioare scurte!”, a precizat PNL Satu Mare.

Prin urmare, se poate deduce că cel ce a generat fake news a fost chiar senatorul UDMR, Turos Lorand, acuzându-i pe liberali de FAKE NEWS. 

7 comentarii

  1. kati -1 Răspunde

    Lingăule dă-ți demisia. ești contra senator?

  2. Bubu Răspunde

    Pai la ce viteza de gandire si reactie ai si tu, e normal sa tii cu un alt teleghidat! Jigodii tradatoare ati fost dintotdeauna, asta ati si ramas! Va vindeti pe 2 bani sa ramaneti la ciolan! Culmea! Nici macar nu sunteti un partid legitim

  3. Mae Răspunde

    Pataki ești un șobolan !!!!!!,nu știi nici sa răspunzi la salutul oamenilor pe stradă !!!!!,ești un nimeni în drum !!!!’

  4. Driver Răspunde

    Pataki ca Pataki, da acest nemernic Turos..vai de capul nostru. Era si a fost un nimeni un drum, un balbait pe vremea cand umblam la kölcsey…unde a ajuns si asta cu partid si politica. Vai de noi oameni buni. Ahh era sa uit alcoolist

  5. A-Q Răspunde

    Cu tot respectul d-le Pataki,
    Partidul Popular European nu are candidat la presedintia Romaniei.
    Are PNL si PSD !
    Ca de care grup se aliaza la un moment dat la Bruxelles un partid sau altul, asta-i alta problema.
    Deci duminica mergem sa votam un roman sa conduca Romania.

  6. kati -1 Răspunde

    Domnule Pataki a venit momentul, să te înscri-i în Momentum ( vezi că este în Ungaria) și să lași în pace Satu Mare !

  7. Cetatean Răspunde

    Din nefericire echipa actuală a UDMR Satu Mare este foarte, foarte slabă! Nu știu ce înseamnă politica, în schimb sunt experți în șovinism. Iar cel extremistul șef e secuiul Sźocs Peter, întruchipare răutății!! E o pierdere pentru UDMR că primește astfel de indivizi, dar fiecare pasăre pe limba ei piere…chiar și în ungurește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.