Ultima actualizare: azi, 07:14
Gastro

Concluzia Poliției în cazul accidentului mortal: vehicule neînmatriculate; motocicliști fără permis

Concluzia Poliției în cazul accidentului mortal. Polițitii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați la data de 23 decembrie, la ora 18:05, despre faptul că pe D.C. 9, în afara localității Românești, a avut loc un eveniment rutier între două motociclete tip cross. Din primele cercetări efectuate, se pare că acestea au intrat în coliziune frontală, fiind conduse de doi tineri de 25, respectiv, 32 de ani, ambii din localitatea Medieșu Aurit.

În urma accidentului tânărul, de 25 de ani, a decedat la fața locului, iar cel de al doilea conducător auto a fost transportat la U.P.U. Satu Mare în stare gravă, neputând fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării eventualei alcoolemii.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că ambele motociclete nu erau înmatriculate sau înregistrate, iar cei doi conducători auto implicați nu posedau permis de conducere corespunzător categoriei din care fac parte vehiculele conduse.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și cu permis de conducere necorespunzător categoriei.

Sursa: IPJ Satu Mare

3 comentarii

  1. bombom Răspunde

    sunt crossuri, nu trebuiesc inmatriculate. sunt folosite pe drumuri forestiete, campuri, la ce drac va trebuie permis de conducere. la ce drum aveti in poza sigur nu trebuie. pacat xe baiatul care a murit. condoleante familiei

    • altu fără bmw Răspunde

      După cum rezultă din știre accidentul s-a petrecut pe Dc 9, deci pe drum public. Pe așa ceva NU este voie să circuli cu vehicul neînmatriculat și fără permis! Urgent citește din nou codul rutier pentru că ai lacune serioase. Probabil după tine în sensul giratoriu are prioritate cel care are mai multe cai putere.

    • Ardelean Răspunde

      Draga bomboane, in mod sigur boulenii astia, stalpii comunitatii, baieti de milioane, si-au dus crosurile frumos, pe trailer, pana la marginea pasunii, urmand ca dupa ce termina de mictionat in urma emotiei de a speria iepurii prin paduri le aduceau inapoi, la fel de regulamentar, in grajd. Pacat ca selectia naturala functioneaza asa incet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.