Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Tribunalul Satu Mare rămâne în grevă. Se judecă doar urgențele

Tribunalul Satu Mare rămâne în grevă. Având în vedere adoptarea la data de 28.01.2020 de către Camera Deputaților a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale,

Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, prin Hotărârile nr. 3/2020 și nr. 4/21.01.2020, a hotărât declanșarea, respectiv continuarea formei de protest constând în suspendarea activității de judecată pe durată nedeterminată, cu excepția judecării cauzelor urgente.

Astfel, în perioada derulării acțiunii de protest, în materie penală vor fi judecate toate cauzele de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauzele cu arestați, precum și măsurile preventive din toate fazele procesuale, iar în materiile civile, litigii cu profesioniști și contencios administrativ și fiscal, după caz, vor fi judecate doar cauzele având ca obiect:

– ordin de protecție;

– ordonanță președințială;

– suspendare provizorie a executării silite;

– sechestru asigurător;

– suspendarea executării actului administrativ, întemeiat pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004;

– adopție și adopție internațională;

– plasament;

– înregistrarea ulterioară a nașterii – APEL;

– incidente privind executarea silită a hotărârilor referitoare la programul de vizitare a copiilor minori – APEL;

– desfacerea contractului individual de muncă din motive disciplinare, atunci când se solicită reintegrarea.

Pentru luarea oricărei hotărâri ulterioare ce vizează încetarea formei de protest, modificarea elementelor acesteia sau declanșarea altor acțiuni în acest sens, va fi convocată adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, urmând ca publicul să fie informat în timp util cu privire la măsurile adoptate.

Sursa: Tribunalul Satu Mare

 

11 comentarii

  1. x-ulescu Răspunde

    cam cata economie se face cu salariile ce trebuiau platite in zilele de greva ? asta + cat trebuie sa dea werner ca foloase necuvenite luate pe chiria casei obtinute cu acte false , acopera Catu ..o parte din gaura lui Viorica

    • altu Răspunde

      pai, da-le tu salariul din banii tai daca ii iubesti atat pe nesimtitii astia. ar trebui dati afara toti,cum e la privat, 3 nemotivate si la revedere

    • x-ulescu Răspunde

      Cam cât de prost pot fi??? Maaaare de tot!

  2. Cetățeanul turmentat Răspunde

    La munca, nu la întins mana!

  3. y Răspunde

    Ca toată lumea, au și ei dreptul la protest

  4. BB Răspunde

    Voi astia habarnisti mai bine abtineti-va. Ca mi-ar placea sa va vad ce ati spune dupa 1 luna de munca acolo.

    • Eu Răspunde

      Sau sa vad eu pe voi langa banda dupa o luna daca cumva mai aveti curaj sa cereti pensie speciale nesimtitilor.

    • Cetățeanul turmentat Răspunde

      @BB
      După ce că ai pus mana pe un post foarte bun, mai vrei și să îți plângem de milă!

  5. --- Răspunde

    Sa ramana in greva pe vecie!!! Nenorocitilor, coruptilor, nesimtilor etc. La munca cu voi nu la plimbat genti de bani!!!

  6. Nimeni Răspunde

    Ce-as mai chiuli si eu pe banii altora! Din pacate la privat asta nu se poate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.