Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

ACTUALIZARE. Accidentul mortal din județul Satu Mare, produs pe fondul oboselii

Accidentul mortal care a avut loc, în această dimineață, în Carei, s-a produs pe fondul oboselii, potrivit Poliției. Femeia a intrat cu mașina într-un cap de pod, a rămas încarcerată și nu a mai putut fi salvată.

„În această dimineață, în jurul orei 03.50, o conducătoare auto, de 43 de ani, din comuna Sanislau, pe fondul oboselii a adormit, intrând in coliziune cu un cap de pod pe raza localității Carei. Aceasta se afla singura in autoturism”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor.

Pompierii au fost solicitați pentru a interveni de urgență la descarcerarea femeii.

„Forțele de intervenție s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD TIM-terapie intensivă mobilă și EPA-echipaj de prim ajutor.

Din nefericire, victima – șoferul autoturismului, o femeie în vârstă de 44 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență.

Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare și au transportat-o la Centrul de Primiri Urgențe Carei, însă în ciuda eforturilor, victima nu a răspuns”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.