Societatea Unicarm a mai donat 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19! Reprezentanții companiei au sunat astăzi la teledonul organizat astăzi de către Antena 1.
Oameni simpli, vedete și companii s-au alăturat demersului nostru și au donat din puținul sau din resursele pe care le au la dispoziție, înțelegând nevoia de a sprijini sistemul medical în această perioadă dificilă.
Alessandra Stoicescu a anunțat donații importante și din partea companiilor Dedeman, 40.000 de euro, Unicarm, 20.000 de euro și Cosarom, 15.000 de euro.
Unicarm a mai făcut recent o donaţie de 250.000 de euro pentru sistemul sanitar din Satu Mare.
FOTO ARHIVĂ: Donația făcută anul trecut secției de neurologie a Spitalului Județean
Un om cu inima mare, din pacate cam hartuit. Nu are scoala dar are stiinta de a face bine, care din pacate multora dintre noi care avem scoala ne lipseste cu desavarsire.
Ai dreptate el nu profita ca politicienii dar lumea este invidioasa si rea.