Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

Sătmărenii vor putea călători cu trenul spre litoral. Când pornesc Trenurile Soarelui

Trenurile Soarelui vor reporni spre litoralul Mării Negre la sfârşitul lunii iunie, dar din 12 iunie o serie de trenuri care vin din ţară în Bucureşti îşi vor prelungi parcursul până în Mangalia.

,,În prima etapă, doar se prelungesc trenurile care vin din ţară de pe câteva rute din Bucureşti mai departe în Mangalia. De exemplu, trenul Baia Mare – Bucureşti cu grupă de Cluj şi grupă de Bistriţa se prelungeşte dincolo de Bucureşti, până în Mangalia. La fel trenul de Timişoara, la fel trenul de Iaşi cu grupă de Suceava, la fel trenul de Satu Mare. Toate merg în prima fază, adică începând de pe 12 iunie, până la Mangalia”, a declarat directorul general al CFR Călători, Dan Costescu.

În cea de-a doua fază, vor intra în circulaţie la sfârşitul lunii iunie 36 de trenuri, care vor lega diverse oraşe de litoral.

,,În cea de-a doua fază, aceste prelungiri încetează şi funcţia lor este preluată de alte 36 de trenuri care de data asta vin dintr-o paletă mult mai largă de localităţi, deci nu numai patru cu grupe, maxim 6-7, ci le luăm la rând: Arad, Deva, Timişoara, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Braşov, Tg. Mureş, Iaşi, Suceava, Galaţi, deci cam toată ţara. Acestea sunt 36 de trenuri care pleacă din aceste oraşe şi merg până la Mangalia, iar din Constanţa majoritatea dintre ele vor opri şi în toate staţiunile de pe litoral unde oamenii vor să coboare. Acestea vor intra în circulaţie din 26-27 iunie”, a mai  precizat directorul general al companiei.

El a adăugat că CFR Călători pregăteşte, cu acest prilej, o serie de surprize pentru călători.


Sursa: economica.net

3 comentarii

  1. Gyuri Răspunde

    Deobicei pornesc pe 15 iunie.
    Și ajung pe 16. Iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.