Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Drumul de ocolire, sub orice critică. Coșmar pentru șoferii de TIR

Fără să fie reabilitat serios, doar peticit pe ici pe colo în fiecare an, drumul de ocolire Lazuri – Dorolț a devenit din nou greu practicabil din cauza gropilor care s-au format în asfalt.

Gropile și denivelările ce au apărut din nou pe drumul de ocolire care duce spre Petea au transformat acest tronson într-o adevărată bătaie de cap pentru conducătorii auto. Vorbim practic de poarta de intrare în țară, iar șoferii de TIR din toate colțurile Europei care străbat acest drum sunt nevoiți să se înarmeze cu multă răbdare.

,,Am scris acum o vreme despre starea deplorabilă a tronsonului de șosea de 1,3 km, varianta actuala de ocolire a orașului pentru traficul greu care merge la vama Petea! După vreo 2 săptămâni de consultări, autoritățile s-au apucat cu elan de muncă, au reabilitat primii 300 de metri care aparțineau municipalității pentru ca apoi utilajele sa dispară, iar vechile cratere sa se mai adâncească! Domnilor administratori (care v-ați mai și revoltat) chiar nu pricepeți ca pe aici intră și ies din țară sute de camioane pe zi din toată Europa? Că pe lângă riscuri mai e și rușinea noastră ca nație?’’, a spus, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, consilierul local Romeo Pop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.