Doi hoți de butelii, prinși de polițiștii sătmăreni. Este vorba de doi tineri în vârstă de 23, respectiv 30 de ani, care au furat mai multe butelii de gaz de pe raza localităților Medieșu Aurit și Tătărești.
Ce spune Poliția:
Polițiștii de investigații criminale sătmăreni, în urma investigațiilor efectuate, au identificat doi tineri, de 23, respectiv 30 de ani, din județul Satu Mare, bănuiți că la data de 23 august, ar fi sustras 6 butelii de gaz, din incinta unui magazin din Medieșu Aurit, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.560 de lei.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că în cursul lunii august a anului curent, cele două persoane ar fi sustras butelii de gaz și de pe raza localității Tătărăști.
Sursa: IPJ Satu Mare