La o nuntă cu peste 350 de invitați, în Bihor, unde socru mare era un fost adjunct al Poliției, mireasa era infectată cu noul coronavirus, titrează Digi24. În acest caz a fost deschis un dosar penal.
Surse din anchetă au declarat miercuri, pentru Mediafax, că la o nuntă cu peste 350 de invitați care a avut loc în weekend, mireasa a fost confirmată cu noul coronavirus. Evenimentul la care au participat 356 de persoane a avut loc sâmbătă într-o sală de evenimente din Oradea, mire fiind fiul unui fost adjunct al Poliției Bihor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat, marți, că a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Potrivit procurorilor, sâmbătă, între orele 20:30-21:30, un cuplu și-a organizat petrecerea de celebrare a căsătoriei la o sală de evenimente din Oradea.
La petrecere au fost prezenți 356 de invitați, iar procurorii susțin că organizatorul „nu a respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”.
Peștele pute de la cap.
Dosar penal care va fi musamalizat si clasat cum sunt multe altele conform intereselor si interventiilor piloase ???
Si achitat. Mai platit si daune.
Cine știe ce ordinar de milițian a fost încât și-a permis nunta cu alai
Fostul adjunct al șefului IPJ Bihor!
SA-i izoleze pe toti. Iresponsabili.
Trăiască mirii, covidioți!
In rest, Wuhanis la pooshkărie!
Covidu e boală e boală venerică ?