Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

BILANȚ | Cele mai importante proiecte ale anului 2020 în municipiul Satu Mare

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și administratorul public, Maskulik Csaba, au susținut luni, 21 decembrie, o conferință de presă în care au punctat cele mai importante proiecte ale anului 2020.

,,Suntem la finalul unui an foarte greu. Putem să privim la ceea ce s-a făcut în 2020, pentru a ne gândi la ceea ce avem de făcut în 2021. Am trecut cu bine peste un an în care ne-am confrutat cu pademia de SARS-COV2, cu o criză economică și una sanitară. În ciuda epidemiei am continuat investițiile publice. Consider că în 2020 am avut două mari obiective: să demarăm construcția podului peste Someș, zona str. Ștrandului, și să începem implmentarea proiectelor europene. Sunt două obiective pe care am reușit să le îndeplinim. Au fost livrate 11 din cele 17 autobuze hibrid, au început lucrările de modernizare a Centrului Nou, amenajarea parcului de pe fostul lac Cubic, reabilitarea Grădiniței 7, construcția Terminalului de autobuze și a Centrului de monitorizare a transportului public, reamanejarea Zonei Ostrovului și Centrul de zi de pe str. Jiului.”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Administratorul public, Maskulik Csaba a enumerat câteva dintre principalele lucrări derulate pe parcursul anului, atât în ceea ce privește infrastructura, cât și cele ce au vizat dezvoltarea urbană și transportul public.

,,Am investit masiv în reabilitarea infrastructurii rutiere, atât în zona centrală, cât și în cartiere. Am reabilitat și reparat străzi și trotuarele pe: Str. Ialomiței, Constantin Brâncuși, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Rândunelelor, Dsido Jeno, P-ța George Călinescu, Ilarie Chendi, Argeșului, Parc Transilvania, Șantierului, P-ța George Boitor, Alee Clăbucet, Dorna, Codrului, Ambudului, Mihail Sadoveanu, Petru Bran, Calea Traian, Cetății, Eroii Revoluției, Iuliu Coroianu, Alecu Russo. Am reabilitat str. Octavian Goga si intersecția Burdea”, a subliniat administratorul public, Maskulik Csaba.

De asemenea, în contextul epidemiei de SARS-COv2, Primăria Municipiului a susținut lupta împotriva pandemiei, nu doar prin acțiuni proprii, dar și sprijinind Spitalul Județean de Urgență prin achiziționarea unui sistem automat de extracție. Datorită aparatului achizitionat de Primăria municipiului Satu Mare, viteza și capacitatea de testare a fost dublată. Tot în contextul crizei provocate de pandemia de SARS-Cov2, Primăria a achiziționat 600 de tablete pentru elevii cu situații materiale dificile.

Firmele afectate de pandemie au beneficiat de facilități fiscale. Un fapt îmbucurător este că și în aceste situații, în municipiul Satu Mare, au continuat invesițiile private, atât în zona de retail, dar și în creșterea capacități de producție în fabrici.

 

6 comentarii

  1. radical2 Răspunde

    Stiu ca nu apartine de Primarie. Dar ar fi bine daca ne-ati spune si care este situatia la centura orasului. Asa ca bilant de sfarsit de an. De ceva vreme nu sa prea vorbit despre asta. Este o investitie majora, nu cred ca trebuie trecuta cu vederea. Mai ales ca ultima data era in discutie o nerespectare a standardelor de catre companie, descoperinduse nereguli la unele lucrari (sau ceva de genul).

  2. Anchetatoru' Răspunde

    La ce sume achitati pe ml/strada reabilitata….merita sa faci drumuri si trotuare
    https://www.hcl.usr.ro/satu_mare/2020/h168

  3. hahaha Răspunde

    De centura iarăși nimic. Nu se mai lucrează. Mare dezamăgire. Între timp orașul este blocat. Sătmăreanul nu se supără, pentru că merge și așa….

  4. Popica Răspunde

    Castiga bani cu chestionare online care valoreaza între 0,10€-2,5€ pe chestionar completat iar la inregistrare primesti un bonus.
    Inscrie-te aici https://bit.ly/3nEgmOh

  5. Nha Răspunde

    Nu-i rau ca reabiliteaza trotuare mai ales cand se fac lucrari la temperaturi joase si nu tin lucrarile nici un an , ca pe Wolfenbutell unde se sfarma deja asfaltul de “iarna” , ce-i mai rau e ca dispare zona verde , ca pe Ialomitei , ca sa faca loc “parcarii trotuar “. Putina rusinica , nimic ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.