Zeci de politisti din Satu Mare au iesit in strada si au protestat, chiar in ultima zi a anului, nemultumiti de inghetarea salariilor. Oamenii legii spun că protestele nu se vor opri aici. Deocamdată se dau amenzi, însă dacă situația nu se va schimba în următoarea fază se vor aplica doar avertismente, mai spun aceștia.
,,Am ales să protestăm astăzi împotriva înghețării salariilor. Acesta este un prim pas dintr-o serie lungă de soluții pe care le avem la îndemână. Suntem deranjați foarte tare de faptul că guvernanții au ales să promoveze o ordonanță peste noapte și nu am fost consultați deloc”, spun polițiștii sătmăreni.
Polițiștii reclamă faptul că, deși se află și ei în prima linie în lupta împotriva Covid-19, salariile lor vor fi înghețate.
,,În Ministerul de Interne am avut peste 12.000 de infectați și peste 30 de decese. Polițiștii, împreună cu jandarmii, au fost mereu în prima linie. Nu am cerut nicio compensație în plus pentru acest lucru, iar ei în schimb au decis să ne înghețe salariile. Nu vom suporta și nu vom tolera sun nicio formă aceste aspecte prin care am mai trecut în 2009”.
De asemenea, polițiștii au amenințat că dacă situația nu se va schimba, nu vor mai aplica amenzi, ci doar avertismente. Ei spun că în primă fază se trece la pichetarea prefecturilor județene și a Ministerului de Interne, după care, în următoarea fază se va trece la aplicarea avertismentelor pentru toate faptele de natură contravențională.
Săracii de ei organe no să aibă salarii mărite
Nici tu nu ai fii mai altfel!Gândeste-te putin!Nici tie nu ti-ar fii totuna,să iesi la bătrinete,la 45 sau la 48 de ani cu o pensie de 6000 de Ron sau cu o pensie de numai 4000 de ron!Din 4000 lunar nu prea mai iese Salamul de Sibiu,hârtia igienică Zewa Softis,mai vreo 2 vacante anual!Si nu uita că acesti viitori pensionari speciali ăstia reprezintă zeama societătii,viitorii votanti ai guvernului!
…. și care s-au învățat cu cele bune. Dezvățatul e cam greu dacă nu imposibil. Este cazul tipic în care nu câinele dă din coadă și coada poruncește la câine. Dar n-ai cui explica asta!
Ironic…. ameninta ca nu o sa dea amenzi…. ok . Deci guvernu vrea sa primim amenzi. Asa e sanatos!
…..nuuuu. Și nici plan la amenzi nu au !?!?!?!? Voi credeți că suntem veniți recent de pe Lună sau câștigați la loz în plic?
Căcații pe timpul stării de urgență au dat cele mai multe și mai mari amenzi din Europa, sau legat de vârstnici și i-au amendat cu zeci de mii de lei până au ajuns la orgasme. Plini de psihopați în aceste structuri de forță.
După ce legile respective au fost declarate neconstituționale și anulate amenzile s-au supărat pentru că ei au fost atât de harnici și au “muncit” degeaba.
Acum căcații cu multe proprietăți, mașini, vacanțe internaționale, pensii speciale, probabil și credite pentru a-și arăta statutul în societate se plâng pentru că nu le mai cresc lefurile. Păi ce ar face căcații dacă s-ar anunța concedieri și scăderi de lefuri în rândul lor? Ar începe să tragă cu berettele lor la nimereală?
Căcații ăștia prea sau obișnuit cu luxul, ei se cred în prima linie, dar cum rămâne cu vânzătorii, casierițele, șoferii, ei nu sunt în prima linie?
Căcații…
Niște căcați și să nu uităm că pentr-u ce fac ei ar cam trebui niște autorizați
Se scrie ,,p-entru”.
Se scrie “p-entru” dar se citeste “pe-ntru”
Măi, vă trimit pe toți în clasa a I-a, măi! De ce? PENTRU. De aia.
Băi nu vă convine salarile mereț la sparangel ca incepe sezonu mintenaș
Unii ar trebui sa mearga sa invete sa scrie corect si apoi sa- si dea cu parerea.