Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Percheziții de amploare. Mascații au descins în județul Satu Mare

La data de 22.02.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat un număr de 14 percheziții domiciliare, pe raza județului Satu Mare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și spălare de bani.

Activitățile au fost efectuate în cadrul unei echipe comune de anchetă, împreună cu autoritățile judiciare din Franța și Republica Moldova, și au vizat cetățeni români care au contribuit la spălarea unor sume mari de bani obținute din traficarea în scopul exploatării prin muncă a unor persoane vătămate de naționalitate moldovenească.

În cauză s-a dispus reținerea unui număr de 3 inculpați, cetățeni români, în sarcina cărora a fost reținută săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. De asemenea, membrii echipei comune de anchetă au ridicat în vederea confiscării un număr de 11 autoturisme de lux, două ski-jet-uri precum și importante sume în numerar, lei și valută, în valoare totală de 137.600 euro.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Satu Mare, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și al specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust.

Sursa: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.