Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Și-a dorit să se întoarcă acasă, dar s-a ales cu dosar penal. Pățania unui tânăr în Vama Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au depistat la intrarea în țară un sucevean care s-a prezentat la controlul de frontieră cu un document de călătorie românesc fals, deoarece si-a pierdut actele originale.

La data de  16 martie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat, pentru a intra în România, un sucevean care s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, polițistul de frontieră a constatat faptul că documentul în cauză nu prezintă condițiile de formă și fond specifice unui document autentic.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana care s-a prezentat la controlul de frontieră este un sucevean în vârstă de 29 de ani, care pe perioada șederii în Franța și-a pierdut actul de identitate original. Dorind să se reîntoarcă în țară și-a procurat un document de identitate, însă acesta nu îndeplinește condițiile cerute de legislația în vigoare.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.