Peste 250 de metri cubi de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc au fost scoase din Someş în câteva zile, susţin reprezentanţii Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria.
În numai câteva zile, de pe porţiunea din Ungaria a râului Someş au fost scoase 257 de metri cub de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc, fiind aduse de apele umflate ale râului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria, luni, pe canalul public de ştiri M1 din Ungaria, conform MTI.
Gabriella Siklós a relatat că atunci când nivelul apelor creşte – chiar şi cu numai 1-2 metri – râurile ridică deşeurile depuse pe maluri. Poluarea actuală a fost semnalată nu numai de sistemul de camere web instalat, ci şi de personalul responsabil, care a observat că apele râului aduceau până la 100-120 de PET-uri pe minut.
Din 2019 încoace, aceasta a fost cea de-a şaptea ocazie în care au fost puse în funcţiune aparatele de eliminare a deşeurilor dezvoltate de Ungaria. Pe Someş, ele au fost folosite pentru prima oară, a specificat Siklós.
Da e nasol ca oamenii in Romania inca arunca gunoaie pe jos, dar pot sa va relatez intr-un mod cat mai sincer si neutru ca am fost de mai multe ori in ungaria si e plin de gunoaie pe jos… plus sa nu va zic ca am fost si pe tisza si va jur ca nu am vazut un rau mai poluat… asa ca hai sa ne civilizam cu totii ca e usor sa nu iti vezi barna din ochi.
Intrebare. Cand ai vazut tu un utilaj pe rau in Romania sa stranga peturile si mizeriile cum strang ei? Iti spun eu ca noi nici nu prea avem asa ceva! Pai normal ca e plina Tisa cu mizerii ca vine de la noi si din Ucraina! Cu faza cu civilizarea sunt si eu de acord. Sunt orase care fac apa potabila din rau. Inevitabil acest rahat se intoarce impotriva noastra cand Tisa se varsa in Dunare. E chestie de educatie si de cei sapte ani de acasa. Si chestie ca sa te speli pe mana dupa ce ai fost la toaleta.
Si in orasele din ungaria mizeria de pe jos tot din Romania si Ucraina vine? Hai sa nu fim subiectivi ca am stat in ungaria o saptamana la pescuit pe tisza si am vazut localnicii ce gunoaie aruncau pe acolo… hai sa nu ne tot cacam in Romania si sa le-o sugem la unguri. Nu neg caavem multe probleme de rezolvat pe plan local dar tot asa au si altii si mai bine sa ne focusam noi pe problemele noastre nu sa ne tot comparam cu tara aia plina de tigani.
La partea cu tiganii suntem net superiori ungurilor. Si ei eu problemele lor dar daca intri la Mateszalka pe stanga este favella tiganilor locali. Te rog compara cladirile lor cu bombele in care stau ai nostri. Eu vorbeam de mizeria ce curge pe ape. Deocamdata Somesul sau Tisa curge în aval si nu invers. Este improbabil ca mizeria sa provina de la ei. Mai ales ca ei au bariera pe Somes la Csenger si la Olcsvaapati. Adica mizeria care a fost colectata 99% provine din amonte. Stii cine locuieste amonte?
Suntem cu mult mai tigani decat ei, ai uitat unde avem capitala si cine ne conduc? Ai fost macar in Sud sa vezi cine ne reprezinta? Tu mereu vei fi un bozgori pentru ei, ca vrei ca nu, indiferent ce limba vorbesti, pentru cei din Sud esti doar un bozgor. Asa ca nu mai ii pune pe pedestal, degeaba vorbim aceiasi limba, nu suntem frati nu avem mai nimic in comun cu ei, mai mult avem in comun cu Ungaria decat cu miticile pe care le protejezi.
Probabil ai tu mai mult in comun cu Ungaria, daca stam in SM nu inseamna ca suntem mai unguri decat romani.
Da, da unguri-s devina, normal, Tisza tot din Romania se duce, desteptule.
eu in locul lor asi incarca in camioane si asi debarasa in fata consulatului roman si ucrainian.
Nu ai ce face. Unii cand se trezesc cu musca pe caciula imediat arata catre celalalt ca si ala ar fi biudos, asta in loc sa se ocupe ca asa ceva sa nu se mai intample. Mie mi-e rusine cand vad asa ceva. Trebuie sa ai obrazul gros rau de tot ca sa nu-ti fie rusine. Din pacate in continuare acest comportament ne defineste. Ungaria inclusiv s-a oferit dupa poluarea cu cianura din 2000 sa ne ofere consultanta pentru dezvoltarea unor dotari de interventie pentru asemenea cazuri. Dar noi pevecistapani ce suntem am refuzat din orgoliu. Si am ramas tot la faza de acum 20 de ani. Nimic nou sub soare. Si tot partea ungara a fost cea care a inventariat refacerea habitatelor din raul Somes dupa poluarea cu cianura. Oare pe noi acest lucru nu ne intereseaza deloc? Repet, sunt localitati care au alimentare cu apa din cursuri de apa de suprafata. Iar acest lucru presupune un comportament pe masura.
Peste tot sunt oameni nesimtiti care arunca gunoaie ,dar intra tu in gara ,WC din gara ,la noi si la altii ,si vezi diferenta.Un mare om a zis : daca vrei sa vezi nivelul de civilizatie ,intra in WC din gara ,vezi poporul respectiv cum se comporta cu animalele si cu persoanele handicapate .
Si inca un lucru! Daca intrati pe harti facute din satelit se pot identifica zone cu depuneri neautorizate de mizerii. Va spun eu ca pet-urile vin din MM. Eu in locul ungurilor as face scandal monstru de fiecare data. Asta pana ne invatam minte. Ca vad ca nu merge cu frumosul.
Daca stii unde sunt gunoaie neautorizate ,de ce nu reclami?
Because stiu foarte bine si cei care trebuie sa ia masuri. Nu are nici un sens. Tot acolo rasar aceleasi tipuri de deseuri care au mai mult ca sigur aceeasi sursa de reaprovizionare. Asta an dupa an. La unele UAT-uri se duce regulat gunoiul asta intentionat pentru ca la o apa mare sa se duca in aval. Vorbesc de zone unde Somesul nu este indiguit ca in Satu Mare. Cei de la OGA trebuie sa stiu, de aia platesc oameni care umbla pe dig.
Oare și cu asta va puteți mândri ????
Pai daca suntem o tara din lumea a 3 a ce vreti? Niste tarani analfabeti care arunca gunoaiele in rau….si se spala pe dinti doar la Pasti si la Craciun. Tuva-n gura de tarani borati care aruncati mizeria in rauri si lacuri
Si noi avem ceva gunoaie ramase de la ei…
Romania are in jur de 8,3 % tigani.
Ungaria are 8,8 % ….tie iti pare net superior???
Raspuns la @ecologist
Neoficial noi avem vreo 4 milioane, cam asta e si estimarea proprie a rromilor. Iar multi sudisti s-au molipsit de la bronzati si in loc de evolutie s-au tziganizat-manelizat si ei. Nu prea ai treaba prin sud, asa este? Nu numai ca minoritate e o problema, unii ii urmeaza cu spor si nu sunt rromi. Dar comportamentul este la fel! Dar vad ca important este sa ma contrazici si nu sa ne apucam sa facem ceva! Nu te gandesti ca in mod interesant doar pe romani le fac altii zingaro si nu pe altii estici? Oare de ce?
Asa fac si romanii din SM….se maghiarizeaza. Cat despre a face ceva,incepe si denunta gramezile de gunoi din MM. Pot sa zic si eu ca tine, nu prea ai iesit pe afara….nu doar pe noi ne fac tigani.
Gunoiul sigur vine din MM, sunt mizerii aruncate in albia majora intentionat. Nu e de azi-de ieri. Eu am vazut acum 15 ani cu ochii mei si de atunci am urmarit ca de fiecare data (in mod interesant) cand crestea debitul Somesului peste vreo 2 zile apareau mizeriile la noi. Asta ca si cu fabrica de celuloza din Dej. Cand era apa mare dadeau drumul la slamul ala care plutea (daca mai tii minte) pe apa. Ii trebuia vreo 2-3 zile si la aia sa ajunga la noi. De cand a dat faliment fabrica in mod interesant si maglavaisul a disparut de pe Somes. Probabil si aici ungurii sunt de vina ca de ce observa atatea.
Iar despre tigani. Ia incearca tu sa-l faci tigan pe careva ungur!
@Hmmm Hai sa fie asa. Romania 8% rromi, Ungaria 9% rromi.
Romania 8% din 19.410.000 populatie=1.552.800 rromi
Ungaria 9% din 9.773.000 populatie=879.500 rromi
In Ro ,mai mult de juma din romi se declara romani .
Acum fă același calcul cam ce procent din populație înseamnă 4 milioane! Îți spun eu 20%. Sper că nu e chiar așa! Dar umblând prin sud procentul coloraților este covârșitor. Doar se vede cu ochiul liber.
Traduci asta si gandeste-te cati ar avea Ungaria.
“According to the 2016 microcensus 99.1% of Hungarian Romani declared Hungarian ethnic identity”
Vezi ca-l sperii, logica nu functioneaza cand esti orbit de patriotism ieftin. Aici merge doar pe “noi suntem buni si ei sunt rai” pentru ca asa am invatat din trecut, prezentul efectiv nu conteaza pentru genul acesta de oameni.
Pai s-au scos cu criza plasticului. Ar trebui sa ne multumeasca 🙂
România = lumea a treia
Dupa “revolutie” romanii au fost lenesi sa-si faca un drapel, au lasat albastru galben rosu, fara stema, dar asta este a statului african Chad, lucru interzis in lume, sa fie 2 tari cu acelasi steag.Si de atunci autoritatile se fac, ca nu fac nimic.