Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a descoperit un nou câmp de gaz în perimetrul Satu Mare, similar celui identificat anterior la Moftinu, titrează Profit.ro.
Serinus a finalizat lucrările de forare la o nouă sondă, Sâncrai-1, situată la aproximativ 8 kilometri de proiectul Moftinu, relevă date analizate de Profit.ro. Sâncrai-1 a fost forată la o adâncime de 1.600 metri. Lucrările au fost finalizate cu 5 zile mai devreme comparativ cu estimările inițiale, la costuri cu 19% mai mici față de cele bugetate.
Sonda va fi pregătită în vederea începerii producției comerciale. Acțiunile Serinus s-au apreciat cu 6,5% pe bursa de la Londra în urma anunțului.
Sâncrai-1 este a cincea sondă comercială de gaze naturale forată de Serinus în perimetrul Satu Mare, după Moftinu-1003, Moftinu-1007, Moftinu-1004 și Moftinu-8, ultima pusă în funcțiune în primul trimestru al anului.
Sursa: Profit.ro
Foarte bine. Luati tot ca ai nostrii nu sunt in stare 🙂
statu roman cat ia din afacere ? sau dupa cat sunt de tembeli actualii conducatori , te pomenesti ca mai si plateste sa ne ia gazu
Așa este, plătim străinii să ne ia resursele. Vezi ce se întâmplă și cu gazul din Marea Neagră cu Exxon.