Ultima actualizare: azi, 18:50
Externe

TRAGEDIE. Cel puțin 45 de morți, printre care și copii, în Bulgaria! Un autocar a luat foc

Cel puțin 45 de persoane au murit după ce un autocar a luat foc pe o autostradă din vestul Bulgariei, anunță autoritățile locale, citate de BBC.

Tragedia a avut loc după ora locală 02:00 (00:00 GMT), în apropiere de satul Bosnek, a anunțat Ministerul de Interne, citat de agenția de presă BTA.

Vehiculul, care era înmatriculat în Macedonia, a lovit o balustradă și a luat foc. La bord erau 53 de pasageri.

Printre victime se numără și copii, a declarat șeful departamentului de siguranță împotriva incendiilor din cadrul Ministerului de Interne, Nikolai Nikolov, pentru televiziunea privată BTV.

Doar 7 oameni au supraviețuit accidentului. Potrivit primelor informații, starea lor este stabilă. Victimele sunt cetățeni din Macedoniei de Nord, potrivit presei locale.

Se pare că autobuzul circula dinspre Turcia spre Macedonia de Nord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.