Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

FOTO/VIDEO. Cartier din Tășnad, scos din noroi. Adrian Cozma: ,,Nu putem amâna astfel de probleme’’

Cartierul Petru Maior din orașul Tășnad a fost scos din noroi. Străzile din zonă au fost pietruite, iar cei peste 200 de copii din zonă nu vor mai trebuie să treacă zilnic prin bălți și noroaie. Aflat la fața locului, deputatul sătmărean Adrian Cozma a declarat că astfel de probleme nu pot fi amânate.

,,Pentru a face o faptă bună nu trebuie să așteptăm sărbătorile sau alte evenimente. Dacă putem să ajutăm merită să ajutăm oricând și pe orice persoană aflată în nevoie. Ne-am adunat la Tășnad să dăm o mână de ajutor și mă bucur că rezolvăm o problemă aparent simplă dar importantă pentru cei de aici. Le mulțumesc tuturor pentru implicare. Peste 200 de copii trec prin noroi zilnic și nu putem amâna nicio zi astfel de probleme. Merită să ne implicam cu toții”, a declarat deputatul Adrian Cozma.

14 comentarii

  1. Stefan Lucian Răspunde

    Dacă acei ,,copii” î-și vor sclinti gleznuţa?…cine răspunde ?! 😁 Apropo…lucrarea e autorizată?…asta pentru un prieten care a astupat o groapă’n asfalt și a fost amendat ! Scuze…e lucrare pentru cei ce vor merge la VOT .

    • Adela Răspunde

      Domnule Cosma cum puteți să vă înconjurați de oameni precum Pop Romeo , oferindu-i o funcție cheie în PNL iar el vă denigrează și bârfește pe la toate colturile de stradă. Afirmă că sunteți un perdant, sunteți manevrat de Rareș Bogdan și de Bode etc .

  2. .... Răspunde

    Începe de acuma sa isi asigure voturi escrocul

  3. ... Răspunde

    La Tășnad se pune pietriș pe drum, frumos dar in Satu Mare strada Depozitelor e mai rea cu lucrari incepute de doi ani si nu deranjează pe nimeni cum ieșim sa mergem la lucru nici trotuarul nu mai este pe alocuri poate vine si la noi Moș craciun

  4. Irimus Răspunde

    Rușine domnule primar Farcau!

    • Geza din giorocuta Răspunde

      Traficant ajuns …. cacat ,toata stima ,ai pornit de jos … panarama ce esti Cine te mai crede mincinos nerusinat

  5. George Răspunde

    Domnule Cozma ești penibil rău de tot…..

  6. Aspi Rina Răspunde

    S-ar rasuci Petru Maior in mormant daca ar sti ce cartier din Tasnad ii poarta numele !! 😁🤪😂

  7. Vasile Răspunde

    In loc să facă legi, că doar e deputat, Cozma poartă piatra cu roaba. Rușine!
    Iar in țările civilizate alții asfaltează. Și in Sătmar se asfaltează…

  8. Andrei Răspunde

    In loc să facă legi, că doar e deputat, Cozma poartă piatra cu roaba. Rușine!
    Iar in țările civilizate alții asfaltează. Și in Sătmar se asfaltează…

  9. Maier Răspunde

    Ce vrăjeală de 2 bani. Piatra este de la Beny Kira, care o facturează Primariei Tasnad umfland devizul pentru alte lucrări din oraș.

  10. Lyly Răspunde

    Ajutor se numește când oferi ceva de la tine, ceva la care nu ești obligat.
    Când ai asa ceva in fisa postului se numeste obligație si trebuie sa o faci pt. ca ești remunerat.

  11. Marshall Răspunde

    Totusi 2021 Romania, nu pot sa cred.
    In ce culori defileaza primarul din zona ?
    Daca ar fi pozele fara titlu, as zice, ca sunt de undeva din lumea a 3-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.