Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Carei, în urma desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, au depistat doi cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria, pentru a ajunge într-o ţară din vestul Europei.
Luni, 20 decembrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Carei – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.
În jurul orei 03.00, polițiștii au depistat, în municipiul Carei, doi cetățeni străini care se deplasau pe jos, nu vorbeau limba română şi nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă. Acestea au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări suplimentare.
În urma verificărilor s-a stabilit că sunt din Guineea şi au fiecare 35 de ani. Cei doi sunt solicitanţi ai statutului de azilant în România. În cursul nopţii respective intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge ulterior într-o ţară din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalul cazului să fie dispusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă. Persoanele au fost au fost predate Biroului pentru Imigrări Satu Mare.
Sursa: Poliția de Frontieră
Polițiștii de frontieră de acolo și-au dat seama că sunt imigranți că pe camerele de termoviziune se vedeau două pete calde care se mișcau. Dar groază! Vizual din contră nu se vedea nimica pentru că africanii se pierdeau în întuneric atât de negri erau! Și atunci au zis polițiștii că ăștia biztoș sunt imigranți!🤔😱🥴🤪🤫