Un tânăr sătmărean a făcut un gest care merită aprecierea tuturor! Acesta găsit aproape 10.000 de lei uitați în fanta pentru depuneri a unui ATM. Tânărul nu a stat pe gânduri și a făcut tot posibilul pentru a-l căuta pe proprietarul sumei de bani.
Astăzi, în jurul orei 14:00, tânărul Vlad Mihai s-a deplasat la ATM-ul unei bănci, pe drumul Careiului din municipiul Satu Mare, cu intenția de a-și alimenta cardul bancar. S-a pus la rând iar atunci când a venit rândul lui, a observat că ATM-ul arată o eroare, informează Jurnalul de Satu Mare.
Potrivit sursei citate, în momentele imediat următoare bancomatul a eliberat bonul iar apoi suma de 9.700 de lei. Tânărul a ridicat banii și l-a căutat imediat pe bărbatul care a fost înaintea lui la bancomat, însă fără prea mult succes. Acesta nu a mai fost de găsit. Tânărul a pus anunț pe un grup de Facebook din Satu Mare și, după câteva ore, soția bărbatului care și-a uitat banii în bancomat a luat legătura cu tânărul
Tânărul, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși”, a declarat pentru Jurnalul de Satu Mare că a luat toate datele beneficiarului urmând ca în cursul dimineții de mâine să ducă banii la bancă.
Sursa: Jurnalul de Satu Mare
Bravo. Un om onorabil. Felicitari!
Tânărule, viața ta politică aici se întrerupe brusc! 🤗
Toate bancomatele au camere de luat vederi. De aici se trage cinstea acestui tanar. Poate este si baiat de traba si bine educat.
Iti dai seama ca o avut camerele de luat vederi pe constiinta :))
Raule!
Pentru asta de la Porcar SM ce ai scris articolul – ce va mai place sa rotunjiti in sus spre senzational. Tie ti-e tot una daca iei cu 300 de lei in plus la salariu sau in minus? Au fost 9700 sau 10 mii?
Felicitari Baiete! Dar ai ratat intrarea in politica.Pentru cei care cred ca din cauca camerelor de luat vederi a facut asta le zic ,ca mai sant oameni (in tara asta) care s-e uita in oglinda din cand in cand ,si mai sant tineri care au parinti cu frica de Cel de Sus.
Unde ești măscărici, să faci un comentariu despre gestul băiatului.. De fapt, tu nu ești dintre cei ce pot aprecia pe cineva,din contră…