Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

OMS: Nu scăpăm de COVID în acest an și poate nu vom scăpa niciodată

Simplul fapt că pandemia de COVID-19 va intra într-o bună zi într-un stadiu endemic nu înseamnă că virusul nu va mai fi periculos, a avertizat marţi coordonatorul pentru situaţii de urgenţă din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează Digi24. Virusurile care provoacă pandemii au tendinţa de a face parte din ecosistem, vor fi acolo pentru totdeauna, a precizat acesta.

„Nu vom scăpa de virus în acest an. Poate că nu vom eradica niciodată acest virus. Virusurile care provoacă pandemii au tendinţa de a face parte din ecosistem”, a adăugat Michael Ryan.

„Putem însă să punem capăt urgenţei de sănătate publică la nivel internaţional (nivelul de alertă cel mai ridicat decretat de OMS – n.r.)”, a explicat acelaşi specialist de la OMS, potrivit căruia „trebuie să ajungem la o rată de incidenţă cât mai mică posibil, cu un maximum de vaccinări, pentru ca nimeni să nu mai moară”.

„Atunci va fi sfârşitul urgenţei de sănătate publică şi va fi sfârşitul pandemiei”, a precizat Michael Ryan.

Acelaşi oficial de la OMS a evocat, de asemenea, posibilitatea ca pe viitor cele trei sau patru injecţii cu vaccinuri anti-COVID-19 să fie considerate drept numărul normal de doze pentru a evita formele cele mai severe de COVID-19.

Sursa: Digi24

40 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Deci doze-doze-doze, booster peste booster. Aah de abonament am uitat.

  2. damaigreu Răspunde

    Ce vrajeala! Toata lumea zice contrariul, portalsm si Digi inca sunt fixati pe covid asta.O sa vedeti in primavara , nu o sa mai fie nici urma de covid!

    • Bogu Răspunde

      “Toata lumea” fiind prietenii tai din crasma? Dupa 2 ani inca tot de ei asculti si evident esti si TU mare expert? Bine ca esti mic si nu ai putere.

  3. Alexandrova Răspunde

    Nu vom scăpa ca nu vor.

    • Dacus Răspunde

      Dacă iese vaccinul care ocheste partea neschimbabila din virus, si lumea se va vaccina, ar putea sa devina inofensiv.

    • Delia Răspunde

      Obisnuitele aiureli, toata lumea vrea sa se termine, economic este dezastru, multe tari carectraiesc din turism sunt pe faliment.
      Idem horeca, zborurile, etc.
      Prea inghititi conspiratiile.

  4. Tzanca Uraganu' Răspunde

    Nu vom scapa pt. ca ii o gripa sau raceala mai severa retardatilor. Am scapat vreodata de gripa. Nuuuuu. Va exista pentru totdeauna. Nu vedeti ca s-a redus poluare. Nu va da de gandit?? Eu is vaccinat da ‘ nu ma laud cu asta

    • Joker Răspunde

      Tzanca Uraganu, esti o beșină cu toatâ logica ta.

    • damaigreu Răspunde

      Ai dreptate. Chiar OMS o zis ca o sa ramana ca o raceala printre alte raceli. Dar nu ai ce sa le spui la disperati

      • Joker Răspunde

        Si Fauci o declarat saptamana trecuta ca Omicron o sa aduca sfarsitul pandemiei. Si a recunoscut ca booster-ul nu are efect mai mult de 3 luni

      • Cetateanul Răspunde

        O raceala care te omoara peste 3-5 ani
        Sunt o gramada de virusi mai slabi ca covidul, care nu fac nici un simptom, dar care omoara anual milioane de oameni.

  5. damaigreu Răspunde

    Am facut print scrin cu articolul asta. In martie il scot la imprimanta si va pun sa mancati hartia daca scapam de virus! Ca sa se inteleaga si pt prostii astia ce nu stiu ce inseamna un virus: Nu o sa dispara dar va fi o simpla raceala. Sunt zeci de mii de virusi printre noi, o sa fie si covidul la fel ca orice alt virus gripal. Eu inteleg ca unii va hraniti cu frica si datorita faptului ca v-ati vaccinat (degeaba) aveti dorinta sa murim noi astia nevaccinati. Dar daca pana acuma nu am murit, sansele sunt ZERO de acuma incolo. Stiu ca multi nu pot sa doarma de grija asta .Si raspunsul lor o sa fie o injuratura , ca nu pot mai mult

  6. Unstrean Răspunde

    „trebuie să ajungem la o rată de incidenţă cât mai mică posibil, cu un maximum de vaccinări, pentru ca nimeni să nu mai moară”.
    LOL!!!! cica nimeni sa nu moara!!! Astia vor sa va vaccineze pana nu moare nimeni! Adica vor sa va caccineze la nesfarsit . Daca se ajunge sa nu moara nimeni de la covid, o sa moara doar de la vaccin, e logic . :))

    • Joker Răspunde

      nu are nici un rost vaccinarea . Omicron o sa ne scoata din pandemie. Toti medicii de renume spun asta. Chiar si Fauci!!!!

    • comentator Răspunde

      In acest moment Israelul supervaccinat chiar si de 3 ori propune eliminarea certificatului verde. Nu vreau sa-ti povestesc care este rata de incidenta la ei! Bine? Unii nu pot face altceva decat sa mancance maro in continuare. Penibili mai sunt! O zi buna va doresc la toti vaccinati sau nevaccinati si nu mai cititi stirile astea ca va bolunzesc. Din ce s-a demonstrat pana acum vaccinarea nu elimina problema.

      • Dr Răspunde

        Certificatul verde ar fi fost eficient la inceput, cum vaccinarea, s-a intins prea mult, si au aparut variante, problema se tot prelungeste. Nu uitati ca vaccinarea a salvat multi oameni de forme grave, deces. Si acum din 58 decedati 51 sunt nevaccinati.

    • Unstrean Răspunde

      Vorbesc prostii de unul singur ,covidul distruge functionarea corecta a organismului si in principal al creierului ,

      • comentator Răspunde

        Atunci cred ca vorbesc in asentimentul multora cand te rog ca sa vorbesti de acum incolo in asa fel incat sa nu folosesti internetul in acest scop. Multumim anticipat.

  7. Lucifer Răspunde

    Să intre toți virușii din lume în Palatul de la Cotroceni. 🙂

  8. IT Răspunde

    Intrebarea mea e : Cand o sa vedem pe Portal sm astfel de stiri? Dovada ca unele ziare incearca sa minta populatia sau sa ascunda adevarul

    • MrBig Răspunde

      Tu asta, hotz misel, care ai furat si postezi in numele lui IT, ce vrei? Ca toti sa se infecteze ca tine, si sa nu facem nimic? Crezi ca ai rrecut prin boala si ai scapat? O sa vezi tu si restul de curajosi cum o sa va iasa la iveala tot felul de probleme medicale, o sa vad ce scrii peste 2 ani, daca mai traiesti.
      Ieri a murit verisoara, a trecut acum un an prin covid, de atunci nu s-a mai simtit bine.
      RIP

      • IT Răspunde

        Minti ca a murit ieri verisoara ta!

      • IT Răspunde

        Cica am postat in numele lui IT ? HA HA HA! mor de ras!

      • @MrBig Răspunde

        Tu in loc sa te bucuri ca dispare pandemia, te oftici ca nu i-a luat pe nevaccinati. Esti patetic

        • MrBig Răspunde

          M-as bucura sa dispara pandemia, dar din cauza voastra a antivaccinistilor nu mai este posibil,
          Virusul tot face mutatii.
          Pandemia acum incepe, psriu ca oeste 1 luna vor fi foarte multi infectati? Vezi si pe cei reinfectati, omicron ataca toata lumea. Cei trecuti prin boala o sa aiba de umblat la medic anii urmatori. Speranta de viata le scade si cu 30 de ani…

          • @MrBig

            Din cauza ta nu dispare , ca te-ai vaccinat degeaba si ai purtat virusul mai departe .Ai renuntat la protectie dupa ce te-ai vaccinat. Rusine

          • IT

            MrBig nu inteleg. Eu nu m-am vaccinat si nu am avut covid. Inseamna ca nu am dat mai departe. Se vede ca nu te duce bibilica prea mult

          • ...

            Dottore, îți diversifici colecție de nickuri, dottore?😱🤔😨😫 Nu ai altceva mai bun de făcut? Sau ești plătit la bucată? Ar fi cazul să ne spui la care cabinet veterinar lucri ca la o adică să nu mergem acolo că ești veșnic obosit de la atâtea postări!

          • radical2

            Antivaccinistii nu au nicio vina. E o falsa impresie indusa de mass media in capul celor usor de manevrat. 1.O persoana vaccinat poate fi purtatoare de virus la fel ca un nevaccinat. 2. O pers. vaccinata transmite virusul aproape la fel ca un nevaccinat (varianta noua asta ne arata. sunt studii). 3. Faptul ca pentru vaccinati nu sunt restrictii, face ca virusul sa fie transmis mai usor. 4. Un vaccinat nu va lua masuri de protectie fiindca asa e firea noastra (adica sa fim cat mai confortabili sau needucati unii – se poate spune si asa, pe langa asta apare frustrarea…poi eu m-am vaccinat , de ce sa ma mai protejez, de ce sa nu ma plimb teleleu ca doar is vaccinat). Si de aici, multe persoane Vaccinate care au covid (test pozitiv) nu vor declara la DSP fiindca ce interes ai sa stai in carantina 7 zile cand oricum ai certificat verde ca te-ai vaccinat. Si presupui ca nu faci forme severe. Deci esti vaccinat, pozitiv si nu iti pasa ( sunt si astfel de specimene destule). Acum e clar de ce nu vom scapa de COVID? :).

      • MrSmall Răspunde

        Cat de idiot sa fi sa sustii ca IT e un nume revendicat? :))))))))

  9. radical2 Răspunde

    Poi cu vacinurile astea proaste cum? Nici nu stiu cum s-au gandit ca scapam:)) Ce idioti.

  10. ... Răspunde

    @radical2. Foarte bine punctat! Si eu știu și am și scris aici că știu de mai mulți care vaccinați fiind nu se mai feresc și nici mască nu poartă. În acest sens sens am avut și niște discuții contondente inclusiv prin familie cu unii membri care înainte de vaccinare nici până la colț nu ieșeau iar acum nu mai poartă mască că deh, s-au săturat și nu au aer. Ce să faci dacă ei sunt soldații apocalipsei și ei sunt heroii p@lii care se cred acuma buricul pământului sau cel puțin nemuritori! A se vedea n+1 cazuri cu polițiștii (e plin prin ziare) care și-au luat serios nasul la purtare. Adică li s-a urcat covidul la cap. Am mai spus-o. Pandemia va ține cât trebuie și se va termina exact când trebuie. Cine nu vede s-a autodeclarat orb și nu vrea să vadă. Să aveți o zi bună și vă recomand să vă căutați treburi mai importante pentru că nu putem influența tărășenia asta. E o tâmpenie cât toată planeta deja! Apropo, în Israel ieri au fost 65000 de cazuri la 9,5 milioane de cetățeni! Asta la noi ar veni dublu! Știți că aproape toți au luat și boosterul, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.