Aproape două treimi dintre români cred că ”pandemia de Covid a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii”, iar puțin peste un sfert consideră că ”există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare”, arată un sondaj recent realizat de INSCOP.
Conform sondajului, două treimi dintre români (65.7%) consideră că pandemia de Covid-19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii, iar puțin peste un sfert cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare, în timp ce doar sub o treime (28.4%) crede că aceasta a apărut în mod natural așa cum s-a întâmplat și cu alte pandemii din istoria omenirii.
Studiul relevă faptul că teoriile conspirației, în general, sunt mai răspândite în rândul segmentului de populație cu studii primare si venituri scăzute din mediul rural, însă când intră în discuție subiectul cauzei pandemiei COVID, ponderea populației ce crede în acest scenariu se extinde nu numai în rândul celor din urban cu studii medii ci și in rândul populației cu studii superioare și venituri ridicate.
Totodată, 54,7% dintre respondenți apreciază că în ultimele luni au fost expuși la știri false sau dezinformări în foarte mare și mare măsură, iar în ceea ce privește sursa dezinformării, 27,3% dintre români cred că Rusia este principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România.
Principalele concluzii ale sondajului
Conspirații larg răspândite:
În opinia a aproape două treimi dintre români (65.7%), pandemia de Covid19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii. Sub o treime (28.4%) crede că pandemia de Covid19 a apărut în mod natural așa cum s-a întâmplat și cu alte pandemii din istoria omenirii. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 5.9% dintre respondenți.
28,5% dintre respondenți cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare, în timp ce 66% resping această teorie, iar 5,5% nu știu sau nu răspund.
Expunere personală la știri false:
54,7% dintre respondenți apreciază că în ultimele luni au fost expuși la știri false sau dezinformări în foarte mare și mare măsură (față de 55,6% în septembrie 2021, 50,1% în iunie 2021 și 55% în martie 2021), iar 41,8% că au fost expuși în mică măsură sau foarte mică măsură/deloc (față de 40,8% în septembrie 2021, 45,6% în iunie 2021 și 42,6% în martie 2021). 3,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare (față de 3,6% în septembrie 2021, 4,3% în iunie 2021 și 2,5% în martie 2021).
Țări care susțin acțiuni de propagandă:
27,3% dintre români cred că Rusia este principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România.
Sursa: biziday
66% dintre români au gândire critică, nu m-aș fi așteptat.
Propagandă, minciuni, teorii ale conspirației, dezinformări = mass media corporatistă.
Rusia a fost scoasă la înaintare pentru a schimba narativul plandemiei pentru că nu mai ține, acuma iară Rusia este de vină pentru toate baiurile de pe glob. Și-au mutat și ăia trupe pe propriul teritoriu și mass media urlă că ăia vor să înceapă război 😂.
Azi rata de coco în Dumbrăvița-Timiș este de 60,34 la mie, ieri era 56,68 la mie! La noi în Satu Mare unde nu am fost chiar așa harnici cu vaccinatul este de 19,78 la mie. Mai înțelege omul cum apare câte o cifră care sare din orice logică dar la Dumbrăvița de 2 săptămâni tot crește constant! Vaccinul funcționează!🤔😱🤮🥴😤😲
Deja de 3 ori ti am scris,ce zic si specialistii.:ca datorita mutatiilor ,vaccinul dezvoltat pr Alfa, nu impiedica infectarea cu Delta si Omicron, dar apara organismul, de boala severa, ajuns la ATI sau deces.
Tot marchezi pe idea ta, sau esti prost, sau te faci ca nu intelegi, =homo idiotus!
E simplu. Atunci nu mai insistați pe vaccinare că e clar că e degeaba! Că tu zici și nu eu că alfa e una, delta e absolut altceva ca să nu mai vorbim de omicron! Tu singur demonstrezi că tu ești Homo idiotus dacă vezi că ceva nu e în ordine dar insiști până la capăt în prostia ta!!!
Se insista pe vaccinare, ca nu moare asa multa lume, tot nu ai inteles ca cei de la ATI sunt 90% nevaccinati.
Degeaba, omu vede numa in perete, ca este antivaccinist.
Nu vrei sa te autopropui ca si donator de transplant? Asa ca sa scapam odata de ineptiile tale dastepte?
In familia vecină a dat covidul, tata si baiatul de 16 ani, vaccinati cu 3 doze, nu au avut nimic, femeia nevaccinată a suferit ca un caine, nici acum dupa 1 lună nu e bine.
Si ar trebui sa-ti zică ceva numarul de nevaccinati /vaccinati la ATI, scoate ochiul 90% nevaccinati. Dar ești orb de antivaccinism…
Sunt curios oare din astia 65%, citi cred ca chipsurile lui Bil Geiti, prin diferite vaccinuri sunt intruduse in corpul uman si teleghidate prin 5G.
La mine in familie ,soția vaccinata eu nevaccinat,aceleași manifestare la amândoi ,tratament prin telefon de la dr.de familie,după o săptămână suntem bine amândoi, vârstea către 60 de ani
X……Să fie într-un ceas bun…..
Da, e foarte logic ce spui tu acolo. Adica Coreea de Sud si Turkmenistan au declarat in 2021 ca nu au avut nici un caz de COVID-19. E simplu; stai acasa si esti bolnav sau nu te testezi desi esti constient ca ai simptome. De altfel, testarea nu este la indemana. Dumbravita e de altfel “dormitorul Timisoarei”, cu medie de varsata undeva la 40 de ani , familisti cu copii, care probabil se testeaza sau sunt obligati sa se testeze.
@golfulet tare mi-e ca pierzi timpu pe la m1 cu fidesz, de acolo posibila si propaganda ta tipica, am mai urmarit niste comentarii de la tine care mi-au dovedit cat de inteligent esti (ziceai ca nu esti de acord cu donarea de organe si ca e bine sa moara oameni, ba te bucurai ca a murit ceva femeie de nu mai stiu ce boala). Ti-as recomanda din suflet un control psihologic dar stiu ca nu ai sa bagi tu de seama ce zic altii, si la modul cel mai sincer iti spun ca tot ceea ce vorbim noi aici sau in spatiul public poate sa ajute/incurce. Asa ca daca nu ai studii de specialitate si dovezi m-as bucura sa ne abtinem de la comentarii care instiga la ura. Nu sunt nici pro nici contra coco-vid ca sa iti raspund framantarii, si sincer nu cred ca cineva mai intelege ceva din pandemia asta, dar intotdeauna o sa fie indivizi ca tine fara nici o calificare/recomandare care stiu absolut tot. Multa bafta in viata iti doresc, mai ales cu frustrarile tale si negativismele tale pe care le tragi dupa tine si le imprastii intre cei din jurul tau inclusiv cei dragi. Si daca cumva ai 2 lei in buzunar si o masina sa nu incerci sa imi argumentezi ca ce “realizat” si de succes esti ca asta nu te face pe tine o persoana fericita si echilibrata, nu-mi trebuie mai mult decat sa iti urmaresc cuvintele sa imi dau seama ce fel de om esti.Contrar credintelor tale oamenii se tradeaza mai repede decat cred ei.Daca crezi cu totul altceva, iti marturisesc ca este o iluzie.
Bravo @ Polo, bine scriiiiiiii, i-am explicat de mai multe ori ca e mai prost ca mine da nu intelege.
@polo eu îmi exprim opiniile care sunt bazate pe toate informațiile de la toate tabărele. Aceste informații trecute prin gândirea mea critică au ajuns la niște concluzii. Dacă pe tine te deranjează sau nu, nu este nici o problemă, este ceva firesc. Dar când îmi spui tu ce am voie să spun devine o problemă.
Ai recunoscut că nu mai înțelegi nimic din plandemia asta, bun, sunt alții care înțeleg foarte bine ce se întâmplă.
Si daca eu imi exprim opinia mea care este: ca tu esti terorist si violator e ok ? adica pot sa zic orice despre tine ca e opinia mea?
Doar pentru simplu fapt ca e opinia ta nu insemana ca vorbele tale au consecinte?.
Exista o diferenta intre a-ti spune opinia si a inventa teorii.
Iti respect opinia dar daca tu aduci o acuzatie si nu ai nici o dovada nu trebuie sa fi tras la raspundere ?
Daca nu, atunci hai sa ne exprimam si noi opinia ca esti violator poate e ok pt tine, in gandirea ta.
Referitor la manevrele care se fac cu rusia si covid sau ce o mai fi pe lumea asta, iti garantez ca tu nu esti, si nici nu vei fi la curent cu treaba asta, tu vezi niste chestii de suprafata pe care le vede toata lumea, tragi niste concluzii pripite , iti formezi o opinie si o spui public. Dar hai sa fim seriosi, stai tu la bere cu Putin, si bei cafeaua cu “cei 6 care conduc luema” ? Daca nu, iti garantez ca nu ai inteles nici tu mai mult ca mine.
Iti trebuie un pic de bun simt ca sa iti treci peste orgoliu si sa accepti ce am spus aici dar ti-am argumentat omeneste si logic. Mai frumos de atat nu pot sa iti explic ca esti prost. Dar stai linisti, nu esti singurul.
“Mai frumos de atat nu pot sa iti explic ca esti prost. Dar stai linisti, nu esti singurul.”
Vezi tu, aici ți-ai dat arama pe fața cu atacul la persoană, prin asta ai demonstrat că ești la zi cu toate dozele.
“Si daca eu imi exprim opinia mea care este: ca tu esti terorist si violator e ok ?”
Vezi tu, acest lucru iar este atac la persoană și nu are nimic de a face cu opiniile la subiect.
Se pare că tu nu poți pricepe astfel de lucruri și ataci persoana, tipic pentru citez de la tine “esti prost”.
În ceea ce privește argumentele, acestea sunt fără număr, dar cu o dronă nu se poate purta o discuție.
‘… si ca e bine sa moara oameni, ba te bucurai ca a murit ceva femeie de nu mai stiu ce boala).’
Astea sunt minciuni.
Sunt de acord cu oferirea organelor pe bani la cei care și-au distrus sănătatea prin stilul de viață, nu merită moca.
Conspiratii….si mai ales implantari de cipuri 😁 .
Normal ca ajungi la asa mari procentaje daca faci sondajul prin sate gen “Las fierbinti” …ca ala pe youtube,Vax Populi parca.
Nu vreau sa cred ca romanii sunt asa tampiti.
58,677 new cases and 86 new deaths in Israel [source] pt data de 3 februarie. Și în Israel sunt numai “proști” nevaccinați . Ăștia “inteligenții” vaccinați,au șansa acum să scape de “proștii” nevaccinați,dar ei nu și nu ,vor neapărat să salveze “prostimea” . Eu în schimb nu vreau să salvez “inteligenții”, să rămână doar “proștii” nevaccinați. Iar despre apariția virusului unii cercetători au spus că e făcut în laborator. Dar acum s-a așternut tăcerea despre subiect, prietenii știu de ce.
Vezi că vine polo de mai sus și te etichetează “ești prost” pentru că nu ai argumente și pentru că ai opinii diferite față de ale lui.
Multe drone a reușit să creeze mass media corporatistă…
Ca tot ne consideram crestini haideti sa abordam subiectul crestineste si sa ne intoarcem la scripturi. Nu scriu acestea ca Dumnezeu a creat Edenul, a sadit pomi roditori in el. Apoi l-a creat pe Adam si apoi pe Eva, ca sa nu fie singur si le-a spus sa grijeasca de gradina. Un singur lucru le-a cerut sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului ca vor muri. Un timp cei doi fac ce le-a spus Dumnezeu si au dus-o bine( perioada ante-covid). Acest lucru nu a fost bine vazut de Sarpe si a prelucrat-o pe Eva care la randul ei l-a prostit pe Adam( perioada experimentarilor virusului). Imediat dupa ce au consumat se trezesc la realitatea si li se face rusine unuia de altul((perioada scaparii virusului si a raspandirii lui). Dumnezeu isi da seama dupa comportamentul lor ce au facut si le spune franc in fata ca de aici in colo sunt pe cont propriu daca n-au vrut sa-l asculte si vor avea parte de inevitabila moarte. Si uite asa am ajuns in etapa post-covid. Problema e ca nimeni nu e curios sa afle cine e Sarpele covidian.
Amin!
pai de la o natie de pupatori de moaste ce poti astepta ????
mai bine prefera iconitele , cruciulitele ,arsenie boca , moaste , decat stiinta si tehnologia
O natie de retardati mental
Care știința? Aia care se schimbă ca și cameleonul?
Cu câțiva zeci de ani în urmă se făcea reclamă la cât de bun este DDT-ul pentru combaterea puricilor, cu nou născuți în plin plan. Culmea că poliomelita începe după folosința DDT-ului și se termină după interzicerea acestuia.
Care știință? Aia în care se făcea reclamă la cât este de bună țigară pentru femei însărcinate și pentru doctori?
Care știință? Aia care făcea reclamă la magicul asbestos care îți protejează clădirile?
Care știință? Aia care făcea reclamă la clorhidratul de heroină de la Bayer?
Și câte exemple sunt, nația ta de drone degenerate.
Problema este câ aberezi consecvent si cei slab pregatiti mai te si cred, asa se propaga imbecilitatea printre oameni, asta cu legatura dintre piliomielita si DDT este prostie curata, un om normal stie adevarul, dar probabil ai inghitit si tu la rand cu ceilalti slab pregatiti. 🙁🙁🙁
Ca sa vedeti ce incearca Golf sa influenteze pe altii cu idei fake, si adevarul destre poliomielita si cum a fost invinsa prin vaccinare :
Poliomielita a existat pentru mii de ani în mod latent ca patogenie endemică până în anii 1880 când în Europa a început o epidemie mare care s-a întins apoi și în Statele Unite ale Americii. Prin 1910, o mare parte a lumii a cunoscut o creștere dramatică a cazurilor de poliomielită și epidemiile frecvente au devenit evenimente regulate, în principal în orașe, în timpul lunilor de vară. Aceste epidemii care au lăsat mii de copii și adulți paralizați a dat un impuls pentru o “Mare Cursă”, în vederea dezvoltării unui vaccin pentru poliomielită. Dezvoltat în anii 1950, vaccinurile de poliomielită sunt creditate cu reducerea numărului de cazuri de poliomielită la nivel mondial, de la mai multe sute de mii la aproximativ o mie de cazuri pe an.[
Da dottore, dar uiti intentionat sa mentionezi ca vaccinul contra poliomielitei sau a celorlalte aflate de mult in uz sunt de prima generatie si nu contine nici una ARNmesager. Pentru ca functionarea acestui vaccin covid impotriva bolii este absolut diferit fata de aceste vaccinuri vechi (inclusiv BCG sau altele) si care se administreaza regulat copiilor. Tu amesteci intentionat capra cu varza si iese din ea un leciou.
Oricum nu ma mir ca textul ti l-ai copiat de pe wikipedia. Mare doctor ce esti! 😱🤮
Daca s-ar iesi in massmedia si s-ar explica cu desene ca sa priceapa si copilul de 5 ani cum functioneaza acest ARNmesager tare mi-e frica ca nici 10% nu s-ar mai vaccina. Pentru ca nici dupa 1 an de vaccinare nu s-a explicat.
@Dr aruncă o privire aici:
Vezi aici pe grafic cum se sincronizează perfect DDT și Polio.
https://onecellonelightradio.files.wordpress.com/2017/02/everything-about-polio-is-wrong-ddt-good-for-me.pdf
Virus benign: Poliovirusul este considerat a fi fost endemic în întreaga lume încă din cele mai vechi timpuri, dar nu este cazul poliomielitei paralitice. Potrivit lui Arno Karlen, autorul cărții Om și microbi, „virusul poliomielitei trăiește numai în oameni; probabil că s-a adaptat la intestinul subțire uman cu nenumărate milenii în urmă”. El continuă: „… unii istorici au susținut că poliomielita [paralitică] se provine din Egiptul antic; s-ar putea, dar dovezile sunt subțiri”.
@Golf.
nu îți pierde vremea că nu ai cu cine. latrina audio video ( Masa media) continua să producă fake news-uri pentru prosti și prostiți.
Si gândirea ta tipic stil :adevarul circula numai la mine, stiu din surse sigure : feisbuci, tiktok etc!
Adica de unde se informeaza pleava!
@Golf
1. Poate acea știință care îți permite să vezi părerile altora (nu contează ca îți convin sau nu) fără să fi nevoit să ieși din casă.
2. Poate acea știință care îți permite să îți dai cu părerea și tu
Să dai câteva exemple de “fail” a științei fără să realizezi ca acele eșecuri au fost descoperite datorită dezvoltării științei deja este prea mult.
Poate tu preferi “manualele unice” neschimbate de mii de ani, pe care nu ai voie sa il combați ca ajungi in cel mai nefericit caz hrană de viermi.
Nu ai înțeles nimic. Eu susțin tocmai libertatea de exprimare, libertatea de alegere.
Mai sus cei care preferă „manualele unice” (ca să te citez), doar narațiunea oficială, atacă persoana sau chiar toată nația citez „pai de la o natie de pupatori de moaste ce poti astepta ????
mai bine prefera iconitele , cruciulitele ,arsenie boca , moaste , decat stiinta si tehnologia
O natie de retardati mental”
Eu sunt susțin libertatea de exprimare a tuturor opiniilor așa cum sunt ele.
Cei care preferă să urmeze sființa oficială să o facă liniștiți, dar să mă lase și pe mine să mă îndoiesc de aceasta.
Exemplu de doctori care spun lucruri pe care mass media corporatistă le interzice, știi tu, nu face parte din narațiunea și știința oficială.
https://www.youtube.com/watch?v=9jMONZMuS2U
Libertatea de exprimare este una, dar tu raspandesti idei fake in toate postarile tale, deci este alta. La ăstia ca tine ar trebui taiat netul si bagati la zdup o luna, din cauza voastra mor oameni,ai nick de un sport si masina, deci indecis ca transsexualii, idiotule, 😝
@Gogu. Ce faci tu acum este instigare la ura in mod deschis si ca atare se pedepseste de codul penal. Indiferent ca ai dreptate ori ba, indiferente de starea in care suntem tu ca persoana fizica nu ai voie sa te manifesti asa. Multi galagiosi in sustinerea vaccinarii s-au transformat de zici ca fac parte din institutiile de forta ale statului si impart justitia prin comentarii. Pentru asemenea comentarii siteul ar trebui raportat pentru ca deja de o vreme nu exista un control decent. Daca aveai cei 7 ani de acasa nici nu trebuia asa ceva dar la tine asa se pare ca trebuie. Fii cu bagare de seama ce scrii ca nu trebuie sa fii atat de naiv ca sa crezi ca nu se urmaresc aceste texte. Bine? Calmo fratello.
PS. Sunt vaccinat deci nu sari pe capul meu. Faptul ca tu crezi sau chiar esti sigur de ce zici nu inseamna ca ai dreptul sa te manifesti astfel. Inca suntem oameni si nu animale.
Vezi tu, @Dondochakka, comentariul tău se aplică celor ca gogu care dețin adevărul absolut, adică cel prezentat de mass media corporatistă, de guverne și de transnaționale. Cei ca mine trebuie eliminați.