Ultima actualizare: azi, 08:00
Locale

FOTO. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR. Festivalul Concurs Național de Folclor „Rozmarin în colţu’ mesii” – un succes

Festivalul Concurs Național de Folclor „Rozmarin în colţu’ mesii” s-a dovedit a fi un adevărat succes. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Medieșu Aurit, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Națională de Folclor din România, a organizat sâmbătă 9 aprilie 2022, în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, concursul de interpretare vocală, spectacolul artistic și Gala Laureaților a celei de-a VII- a ediţie a Festivalului Concurs Național de Folclor ,,Rozmarin în colţu’ mesii”.

Anul acesta s-au înscris 36 de concurenți din 17 județe ale țării, după cum urmează: Maramureș, Suceava, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Prahova, Neamț, Vaslui, Gorj, Alba, Mureș, Olt, Botoșani, Bistrița- Năsăud, Arad și Argeș, iar în urma preselecției s-au calificat în concurs, 10 concurenți din nouă județe.

Juriul a fost compus din: Dorel Cosma- președintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.); Petrică Mureșan – directorul artistic al festivalului; Sergiu Vitalian Vaida – îndrăgitul realizator de emisiuni TV; Ion Florea – profesor la Liceul de Arte „Aurel Popp” Satu Mare; Adrian Vălușescu – managerul Centrului Cultural „Reduta” Brașov.

În spectacolul artistic au evoluat: Lavinia Goste și Marius Zorilă; Petrică Mureșan; Mărioara Sigheartău; Bianca Angela Cionca; soliștii Ansamblului Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE” – Casian Galiș- vioară, Adelin Turi – vioară, Bogdan Bota- taragot, Liliana Bota și Darius Câmpean – vocal; Diana Topan – câștigătoarea trofeului ediției a VI- a din 2019; cât și Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene” cu o suită de dansuri din Zona Codru.

Prefectul Județului Satu Mare- Radu Roca, primarul comunei Medieșu Aurit – Marian Torok, directorul Direcției Județene de Cultură Satu Mare- Zamfir Danciu, inspectorul școlar general adjunct – Monica Chiș, managerul instituției organizatoare- Robert Laszlo, cât și membrii juriului: Dorel Cosma, Petrică Mureșan, Sergiu Vitalian Vaida, Ion Florea, Adrian Vălușescu, au înmânat premiile celei de-a VII-a ediții a Festivalului Concurs Național de Folclor „Rozmarin în colţu’ mesii”.

Lista premianților a celei de-a VII-a ediții a Festivalului Concurs Național de Folclor „Rozmarin în colţu’ mesii”

Trofeul Festivalului

SÂIU ANDRA – Olt

Premiul I

MOTAN EDUARD – Arad

Premiul II

OȘIAN CARMEN – Satu Mare

Premiul III

GOIA ROXANA – Timiș

Mențiune

RUS DORIN – Bistrița

AIACOBOAIE SABRINA MARIA – Botoșani

COSTEA MARIA – Alba

Premiul special al Centrului Cultural „Reduta” Brașov

SPERACHE MIHAIL – Gorj

Premiul Special al TVR3

NAGHI IONUȚ – Bihor

Premiul Special al Asociației Naționale de Folclor din România

SANDULEAC DENISA – Botoșani

Totodată câștigătorii acestei ediții au primit distincții din partea Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.)

Concurenții, și artiștii din spectacolul de gală au fost ompaniați de Orchestra Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” – dirijor Eduard Albina

Concursul îşi propune valorificarea, popularizarea cântecului şi portului popular românesc autentic, descoperirea de noi talente, precum și promovarea costumului popular tradițional.

Unul dintre aceste frumoase cântece se regăsește în repertoriul marelui rapsod al Nordului, Nicolae Sabău care a cules melodia ,,Rozmarin în colțu’ mesii“ din localitatea Medieșu Aurit.

Insituția noastră a considerat că acest cântec devenit celebru în întreaga țară merită un festival, inițiat în anul 2014 și care treptat de la o manifestare zonală a devenit în scurt timp un festival important care adună soliști din întreaga țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.