Ultima actualizare: azi, 10:57
Locale

FOTO. Masă la restaurant pentru 200 de tineri din casele de copii, în a treia zi de Paşte

Asociația Eliezer, în frunte cu Anton Varga, a organizat astăzi, în a treia zi de Paști, un alt eveniment de suflet intitulat „Zâmbete la aceași masă”. În jur de 200 de copii din centrele de plasament s-au adunat pentru a servi masa de Paști.

Oameni de bine care de multe ori transformă imposibilul în posibil au reușit să adune 200 de „Zâmbete la aceași masă” în gazda restaurantului Esedra din Satu Mare astăzi de la ora 16.00.

„Vreau să mulțumesc organizatorilor că mi-au oferit șansa de a le da posibilitatea copiilor de a trăi experiența, emoția vie că se poate. Eu am crescut în sistemul de protecție a copiilor, am stat până la 26 de ani, deci dacă eu am reușit să devin vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție, e pentru că se poate și de fapt asta vreau să transmit eu astăzi, totul ține de tine și de importanța educației în viața noastră, nu aș fi ajuns până aici dacă nu mă țineam de școală. Totul pornește de la un vis, dacă visul este sincer, aveți angajamentul meu că el devine real, totul ține de tine, cât de pur ești în gândire, de emoția ta” , a transmis Vișinel Bălan, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție.

Reprezentantul Asociației Eliezer, Anton Varga, a transmis că a organizat acest eveniment pentru a nu uita copiii că nu sunt singuri pe această lume, că pot zâmbi chiar dacă în sufletele lor nu e tocmai soare, că speranța si nădejdea prieteniei din jur există mereu, e aici, trebuie doar sa ridicăm privirea.

„În calitate de președinte al acestei asociații, aș vrea,  fără falsă modestie, să mă vedeți ca un exemplu de reușită în societate. Reușita mea s-a bazat mereu pe cinste, încredere în forțele proprii, credința în Dumnezeu, recunoștința pentru oamenii care mi-au fost alături mereu. Astfel, am simțit mereu că Dumnezeu este pretutindeni, ne ocrotește, ne păzește și ne trimite în viață îngeri păzitori prin ființe vii care să ne facă să zâmbim când ne este greu, care să ne adune la aceeași masă când suntem flămânzi, care să ne dea acea energie pozitivă tocmai atunci când avem nevoie mai mare de un imbold, de o speranță, de un zâmbet, o îmbrățișare, o revedere, o reușită”, a transmis Anton Varga

Tânărul președinte al asociației a dorit să aducă zâmbetele pe chipurile celor 200 de copii prezenți, voie bună, socializare, bucurie în suflete și o stare de bine, de care fiecare are nevoie.

Astfel, copiii din centrele de plasament din județul Satu Mare s-au adunat pentru a sevi împreună masa de Paști, au dansat și s-au distrat alături de DJ sătmăreni.

În cadrul evenimentului au fost prezenți subprefectul Romeo Pop, viceprimarul Adelin Ghiarfaș, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, jurnalistul Rafaelo Varga, directorul DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoş.

„Am reușit să îmi depășesc condiția de tânăr crescut în casele de copii, fac practic ceea ce îmi place, sunt junalist, asta mi-am dorit din totdeauna. Copiii pot să ajungă fix acolo unde își doresc și dacă muncesc pentru visul lor, dar cel mei important este să conștientizeze că perioada în care sunt în casele de copii e foarte scurtă deși pare că până la 18 ani e o perioadă foarte lungă. În această perioadă primești totul de-a gata, primești toate condițiile și important este să știi să îți aloci toate resursele pe care le primești din partea statului în așa fel încât pentru tine să fie cel mai bun lucru din momentul în care vei ieși din casele de copii”, a spus Rafaelo Varga, jurnalist la MetropolaTV.

 

Un comentariu

  1. Hitler Răspunde

    Am fost acolo si nu am avut bautura pe masa! Cum … sa ma inbat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.