Ultima actualizare: azi, 13:48
Locale

FOTO/VIDEO. Spectacol la Satu Mare. Concerte 3 Sud Est și Andra, super public și show de flăcări

După o zi de vineri care s-a încheiat apoteotic, sâmbăta le-a adus sătmărenilor noi concerte incendiare, dar și un show în premieră. Piața 25 Octombrie a fost din nou arhiplină, iar oamenii au gustat din plin spectacolul.

Seara de sâmbătă a debutat cu concertul celor de la Wellhello, o formație extrem de apreciată în Ungaria și care i-a făcut pe sătmăreni să vibreze. Piața 25 Octombrie s-a umplut și mai mult odată ce pe scenă au urcat băieții de la 3 Sud Est. Laurențiu Duță, Viorel Șipoș și Mihai Budeanu i-au încântat pe fani cu hiturile care au marcat istoria muzicii românești.

După concertul celor de la 3 Sud Est a urmat un moment spectaculos în centrul municipiului Satu Mare. Organizatorii au renunțat la artificii, însă au venit cu un show de flăcări care a făcut deliciul publicului.

Main event-ul serii de sâmbătă a fost concertul susținut de Andra. Artista care face istorie în muzica românească a făcut un show fantastic pe scena Zilelor Orașului, Piața 25 Octombrie devenind neîncăpătoare.


Distracția continuă și mâine, duminică, 29 mai, în municipiului Satu Mare. Pe scena principală din Piața 25 Octombrie vor urca Semnal M, Neoton Família Sztárjai și Ștefan Bănică.


CITEȘTE ȘI:

3 comentarii

  1. Satmaresn Răspunde

    Domnule primar eram.un admirator . V-am votat. Acum cu siguranta NU o sa o mai fac. Cu ce am greșit noi, cei din centrul nou ( si nu numai pt ca cu noua orientare a scenei la fel de tare se auzea si la Luceafarul) ??? Am înțeles ca lumea se bucura. E ok. Dar nu era suficient pana la ora 24 ?? De ce a trebuit sa lăsați pana la ora 02 muzica ?? Ati vazut cata lume a rămas la ” renumitii” DJ ? Aproape nimeni. Dar ne-ati chinuit pe noi sa nu putem sa ne odihnim pana la ora 02. Doua zile la rand. Este nesimțire și lipsa de respect fata de toți cei care locuiesc în aceasta zona. Nu v-ați gândit ca sunt copii? Nu v-ati gândit ca sunt oameni bolnavi ? Nu v-ati gândit ca după o saptamana de munca lumea vrea sa si doarmă. Înțelegeam daca totul se termina după concerte. Dar ati prelungit chinul nostru degeaba. Am fost pe platou ca tot nu puteam dormi de gălăgie sa vad cine mai este. Imi pare rau ca nu ati venit și dumneavoastră. Doar câțiva tineri , destul de bauti, care nu voiau sa mearga acasa si care urlau si se agitau fără sa audă muzica. Ar fi făcut asta și fără muzica. Mie mi-ati arătat lipsa totala de respect. Pe mine m-ati pierdut ca si votant. Sa nu credeți ca acei tineri care au mai rămas pe platou la DJ se vor prezenta măcar la vot.

  2. Alt Satmarean Răspunde

    Odată – i ziua orașului bre. Cei care suporta alte zgomote zi de zi, an de an, ce sa mai zică. Hai lasă….. Basinosule…. +1. – 1. =0.

    • Parampampam Răspunde

      Asta e doar un bâlci supradimensionat și care se desfășoară pe o locație nefericită aleasă de organizatori mai mult din comoditate. Data viitoare când mai merg mai mult degeaba în delegații în alte țări ar fi cazul să studieze ștabii că acolo cum se procedează și cum se organizează așa ceva în mod civilizat. Că parcă vrem o țară ca afară, nu? Doar că pentru asta noi nu vrem să facem nimic. Maid alții. Eu de felul meu nu am fost la aceste zile de cel puțin 10 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.