Ultima actualizare: azi, 16:26
Naţionale

Premieră | Porumbei în valoare de 50 de milioane de euro ajung în județul Bihor

România și Oradea vor găzdui, în premieră, Olimpiada Internațională a Porumbeilor Voiajori, cel mai important eveniment pentru columbofilii din toată lumea, în cadrul căruia vor fi expuse cele mai valoroase păsări și vor fi premiați cei mai pricepuți crescători.

Valoarea totală a celor 900 de porumbei care vor veni din toată lumea la Oradea Arena trece de 50 de milioane de euro, potrivit organizatorilor. La eveniment vor participa și columbofili din județele limitrofe, inclusiv județul Satu Mare, dat fiind faptul că aici sunt mulți crescători și iubitori de porumbei.

Olimpiada se va desfășura în perioada 12 și 14 august, la Oradea, și va aduna columbofili din toată lumea, dar în special din Europa.

„Olimpiada Columbofilă este un eveniment al Federației Columbofile Internaționale, unde noi suntem membri din 1969. (…) Am ajuns la Oradea după ce am amânat evenimentul din cauza pandemiei. Trebuia să se desfășoare la București, în ianuarie 2021, și am ajuns în Oradea la invitația domnului primar, căruia vreau să-i mulțumesc. Și-a dorit foarte mult ca acest eveniment să fie la Oradea, pentru că noi am mai avut evenimente naționale la Oradea când dânsul era viceprimar. După ce a fost ales primar, m-a întrebat: de ce aveți nevoie ca să o aduceți la Oradea? Cred că așa trebuie să procedeze orice edil, și nu fac politică, dar chiar am găsit tot sprijinul de care avem nevoie”, a declarat președintele Uniunii Naționale a Columbofililor, orădeanul Marius Tunduc (în fotografie, în mijloc), într-o conferință de presă susținută joi.

Târg 

Orădenii vor avea ocazia să vadă porumbeii și să discute cu crescătorii lor, poate chiar să cumpere pui de la aceștia, pentru că unii dintre ei vor participa și la târgul care se va ține tot în sala polivalentă, unde se vor comercializa și diverse suplimente nutritive sau alimente pentru porumbeii sportivi.

De asemenea, columbofili faimoși din străinătate vor ține, vineri și sâmbătă, workshop-uri pentru crescătorii afiliați în cluburi.

Expoziția va fi deschisă vineri și sâmbătă, între orele 10 și 17, iar un bilet de acces va costa 60 de lei. Duminică, standurile vor fi deschise doar până la prânz. Vineri, însă, de la ora 10 la 10.45, accesul va fi liber, cu prilejul festivității de deschidere, care va include și o paradă a țărilor participante.

2 comentarii

  1. Romgaria Răspunde

    Romania si Oradea? Adica Oradea asta e o tara separata? Va dati seama ca toti cei care dau tarcoale pe aici, e pentru a vedea ce penibilitati mai reusiti sa debitati? Ca si masina de politie “neinmatriculata”. Ati invatat limba romana pe duo lingo?

  2. c-block Răspunde

    @Romgaria, nu că aș fi nostalgic pentru că nu sunt deloc dar uite că totuși a fost bun la ceva “Ștefan Gheorghiu” ăla! Asemenea tâmpenii sigur nu apăreau atunci. Cei din redacție nu-și dau seama că violează propria limbă maternă, își bat joc de meseria care le pune o pită pe masă și cred că nu există zi în care să nu o comită ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.