Din dorința de a încuraja mișcarea, competitivitatea și spiritul de echipă, USR Tineret Satu Mare prin Richard Adrian Ghicean a organizat prima ediție a campionatului de Minifotbal USR Tineret Satu Mare.
Competiția a avut loc pe terenul de fotbal al școlii Balcescu-Petofi unde au participat 7 echipe a cate 8 membri din Satu Mare dar și din județ.
Cele trei echipe câștigătoare au fost:
1 Nevăzătorii
2 FC Mărtinești
3 BTSM
Valoarea premiilor:
1 Voucher 500 lei
2 Voucher 300 lei
3 Voucher 200 lei
Plus cupe și medaliiCosturile cu competiția au fost acoperite de către membrii partidului USR Satu Mare și de către deputatul Radu Panait și senatorul Robert Zob.
Richard Gicean declară: Mulțumesc echipelor pentru participare și fair-play și îi felicit pe câștigători. A fost o plăcere pentru mine și pentru Mircea să organizăm aceasta prima competiție pe care ne dorim să o ducem la rang de tradiție, iar pentru următoarele ediții avem 2 obiective, și mai multe echipe înscrise și un public cât de larg iar efortul nostru, sper sa fie observat și apreciat de către sătmăreni.
Radu Panait declara: USR Satu Mare are ca principal obiectiv susținerea comunității sătmărene pe toate ramurile ei. La noi in oraș, din păcate nu stăm prea bine la capitolul competiții sportive, acesta este motivul pentru care noi am decis să organizăm din fonduri proprii acest campionat, și prin demersul nostru ne dorim ca autoritățile locale să înțeleagă că este obligația lor sa investească banii noștri acolo unde ne dorim noi sătmărenii. Îi felicit pe colegii mei din USR Richard Ghicean, Mircea Călin și cei din staff-ul de organizare pentru efortul depus în a face acest campionat realitate, m-am simțit atât de mândru să văd că într-un timp atât de scurt au reușit să se ocupe de fiecare detaliu. Chiar daca ultimele 2 săptămani au fost foarte încărcate avand 2 campanii în derulare, cea prin care ajutam medicii de familie să își completeze dosarele pentru finanțarea din fonduri europene si o campanie de Door 2 Door.
Îi felicit atât pe colegii mei organizatori cat și echipele participante!
Politica face parte din viața democratică a unei comunități, vino alături de noi în USR Satu Mare, inscrie-te pe https://www.usr.ro/inscriere/ sau http://www.panait.ro/ și devino membru în cel mai cool partid!
Iar cine nici nu a lovit mingea a primit un premiu de fair play? Adică că nu este adeptul bătăii??? Partid de lgbtq!😱🤮💩😭
Mereți la întins rufe și la restul treburilor gospodărești care vi se asortează! Părinte 1- părinte 2! I-auzi tu acolo!
Sper să aveți soarta PPDD.
Vai de mama voastră , adunătură de popo , veniți cu proiecte concrete nu kkturi .În județ trebuie aduși bani mulți pentru proiecte în infrastructura nu gargară ieftină .M……e ușr .
USR-ul joacă curling
Să moară Veta..🤣🖕..s-au găsit niște NULITĂȚI să facă ce..sport..trebuia să îl luați și pe Ciolos sau Barna..cacatzi de la centru ce nu au nici umbră pe pământ..bă idiotilor viu nu realizați că sunteți niște nimicuri..🦧💩🖕
Manca-var AVC, retardatilor. Numa ridicatul de halba e sport ptr voi. Manca-var ciroza!
Sportul național și mai mult e sprijinit. Acolo-s toate partidele! 🤣