Ultima actualizare: ieri, 21:05
Naţionale

Accident cumplit în Cluj-Napoca. Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, și-a pierdut viața

Un accident grav a avut loc duminică dimineața pe Calea Moților din municipiul Cluj-Napoca. O persoană a murit în urma accidentului.

Accidentul a fost surprins LIVE. Imagini AICI.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1.

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani.”, a transmis ISU Cluj.

Urmează ca Poliția să stabilească cu exactitate cum s-a petrecut totul.

 

12 comentarii

  1. Darwin Răspunde

    Ei, ei tot nu ați fost atenți la ora cu selecția naturală! Bine măcar că nu a omorât pe careva absolut nevinovat!😱😱😭😪

  2. Xxxx Răspunde

    A scapat lumea de un tampit

    • Gheorghe Răspunde

      Caii putere de sub capota bmw-ului nu se împacă cu paharelul de vin,se îmbată rapid și împroașcă….mortal!
      Dacă mai adaugi prostia,fudulia și teribilismul rețetă este garantată,devii numa bun de strâns cu lopata și băgat intr-un sac de pubelă.
      Eu zic ca a murit ușor,fără suferință,fără remușcări…..amu or veni prietenii și vor zice că o mers sa se des întrecere cu îngerii…sau cu demonii?… care cum își așterne asa doarme!!

      • Darwin Răspunde

        @Gheorghe, cam așa este dar indiferent de asta și indiferent de ce ai consumat nu circuli cu 180 km/h în localitate. Nu-i așa? Dar să luăm și partea bună a știrii. Aia că era singur în mașină și nu a murit nimeni nevinovat. Măcar atât. Viață trăită și pierdută total aiurea.

        • X Răspunde

          Da unde scrie ca a baut ?

          • Darwin

            Iar nu ți-ai luat pastilele? Unde am spus eu așa ceva? În rest îți recomand să cauți și alte surse de informații că s-ar putea să afli mai multe. Că de aici ……! Pentru unii nu trebuie să fii beat ca să fii atât de prost ca ăsta din știre. 😱😱😱

          • X

            Darwine da cine pizda ma-tii te-o intrebat ?

          • Darwin

            @X-ule. Dar tu cine p@zda mă-tii mă întrebași tocmai pe mine? Nu văzui că ai răspuns la mine, tâmpitule? Tâmpenia scrisă de tine apare ca și răspuns! Ce crezui de ce am scris asta handicapatule? Că mă plictiseai? Vezi că și pe tine te ajunge din urmă selecția naturală. Deja ai termenul depășit.

          • X

            Copil eprubeta, mai iesi din beci

  3. Eu Răspunde

    “Data viitoare” o sa fie mai atent!!

    • altu fără bmw Răspunde

      Aici nu ține faza cu Alt+Ctrl+Del. Cineva din anturaj trebuia să-i explice asta temeinic. Acum e târziu.

  4. Hat hat... Răspunde

    Ce caută știrea aceasta pe portalSm când accidentul s-a petrecut în Cluj , măi căcăcioșilor ?? Nu aveți alte știri de căcat marca portalSM ? Așteptam știri din Nepal și Congo ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.