Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

FOTO/VIDEO. La mulți ani, Armatei Române. Evenimentul, sărbătorit cu fast la Carei

Ziua Armatei a fost sărbătorită, la fel ca în fiecare an, în județul Satu Mare. Evenimentul principal a avut loc, în această dup-masă, la Carei.

Manifestările dedicate acestei sărbători s-au desfășurat la Ansamblul monumental „Glorie Ostașului Român” din centrul orașului, unde în prezența autorităților județene, locale și militare a avut loc un ceremonial fastuos.

Evenimentul a debutat la ora 14.00. În deschiderea ceremonialului a fost ascultat Imnul Naţional al României, după care a urmat slujba de pomenire a celor căzuţi pe câmpul de luptă pentru neam şi ţară. De asemenea, veteranii Invictus au predat Drapelul României oficialităților prezente la eveniment.

Înainte de începerea ceremonialului militar de astăzi, de la Carei, organizat de Ziua Armatei Române, a fost organizată o expoziție de tehnică militară.

Cei mai bucuroși au fost copiii, mulți dintre aceștia având posibilitatea să țină pentru prima dată o armă adevărată în mână. Amfibii, transportoare blindate, tunuri și alte utilaje aflate în dotarea Armatei Române le-au stat la dispoziție. Unii s-au urcat pe transportoarele blindate, fiind curioși ce este și înăuntru.

 


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.