Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Trei infracțiuni dintr-un foc. Tânăr prins beat și fără permis la volanul unei mașini furate

La data de 30 decembrie 2022, în jurul orelor 00.00, polițiștii sătmăreni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Prahova din municipiul Satu Mare, au efectuat semnale de oprire unei autoutilitare, la volanul căreia se afla un tânăr de 20 de ani, din comuna Viile Satu Mare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.

Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere de nicio categorie.

De asemenea, s-a constatat faptul că autoutilitara nu îi aparține tânărului conducător auto, ci ar fi fost sustrasă de către acesta de pe raza comunei Viile Satu Mare.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și furt în scop de folosință.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.