Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Copii atacați de câini la Carei. Proprietarul, un fost poliţist, a scăpat. Faptele s-au prescris

Un grup de copii a fost atacat de doi câini care au scăpat dintr-o curte, iar după mai mulţi ani de “cercetări” proprietarul acestora, un fost poliţist, a scăpat de toate acuzaţiile deoarece “faptele s-au prescris”. Sentinţa a fost dată săptămâna trecută.

Potrivit informațiilor PortalSM, accidentul a avut loc în data de 20 iulie 2017. Mai mulţi copii se jucau în faţa unui bloc ANL din Carei, iar la un moment dat copiii au găsit un pui de pasăre, ce nu putea zbura. Un copil de 5 ani, cel mai mic din grup, a luat pasărea în mâini, iar în acel moment a fost atacat de doi câini de talie mare, culoare maro. Noroc cu o vecinii care au văzut ce se întâmplă şi i-au salvat pe copii.

A fost chemată ambulanța, iar copilul a fost transportat la spitalul de urgență. Copilul a suferit mai multe excoriații în regiunea toracică posterioară, coapsa dreaptă şi mână dreaptă, respectiv plăgi contuze ale pavilionului auricular drept, coapsei drepte, regiunii fesiere stângi şi antebrațului drept produse prin mușcătură şi a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Văzând cele întâmplate, proprietarul câinilor, un fost poliţist, a băgat câinii în curte, iar mai apoi s-a deplasat la Spitalul Municipal Carei, unde a luat legătura cu părinții copilului, arătându-se dispus să ajungă la o înțelegere cu aceștia. Părinţii au refuzat banii, cerând pedepsirea vinovatului.

Din nefericire, copilul a decedat în 23 august 2018, ca urmare a unei leucemii cu evoluție fulminantă. Autorităţile spun că această boală nu are legătură cu muşcăturile de câine.

După mai mulţi ani fostul poliţist a fost trimis în judecată, iar faptele s-au prescris. Sentinţa a fost dată astăzi.

Un comentariu

  1. alecu Răspunde

    Terminati dreaku cu din astea. Ca vine curentu de paltit ca dreaku de mare nu scrieti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.