Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Transport public nepoluant la Carei. Au fost recepționate 7 microbuze electrice

În cursul zilei de marți, reprezentanţi ai Primăriei Carei au recepţionat cele şapte microbuze electrice achiziţionate în cadrul proiectului Mobilitate 1 la fabrica producătorului, firma Karsan din Bursa (Turcia). Microbuzele electrice nepoluante vor fi livrate Primăriei Carei în cursul săptămânii viitoare.

,,Continuăm să dezvoltăm Careiul prin intermediul proiectelor finanţate din fonduri europene. Dorim ca circulația în oraşul nostru să devină mai puțin poluantă după ce vor fi puse în funcțiune aceste microbuzele electrice și vor fi puse la dispoziția cetățenilor cele 140 de biciclete achiziționate tot din fonduri europene. Transportul public nepoluant ar putea fi pus în funcţiune în acea de-a doua parte a acestui an”, a declarat primarul Careiului, Eugen Kovacs.

Microbuzele electrice vor circula pe două trasee:

Traseul 1: Plecare depou Calea Armatei Române – Ignişului – Zăgănescu- Cimitirului – Viilor – Mioriţei- Bulevardul 25 Octombrie – 1 Decembrie 1918 – Iuliu Maniu – Independenţei, dus, respectiv întors Independenţei- Iuliu Maniu- Cloşca, Crişan, Căplenilor- Agoşton- Calea Mihai Viteazu- Calea Armatei Române.

Traseul 2: Plecare depou Calea Armatei Române- Calea Mihai Viteazu- Agoşton- Căplenilor- Crişan- Cloşca- Iuliu Maniu- Independenţei, dus, respectiv întos -Independenţei – Someş – 1 Decembrie 1918- Bulevardul 25 Octombrie- Mioriţei- Viilor- Cimitirului- Căpitan Zăgăneascu – Ingnişului- Calea Armatei Române.

Tot pentru a doua parte a acestui an este programată punerea la dispoziția careienilor a celor 140 de biciclete achiziționate prin proiectul de mobilitatea urbană.

Prin intermediul celor două proiecte de mobilitate urbană, finanțate din fonduri europene, în Carei au fost realizate o serie de investiții importante în infrastructură, precum lucrări de reabilitare și modernizare a carosabilului și a trotuarelor, de extindere a pistelor pentru bicicliști, construcția și modernizarea stațiilor pentru călători, amplasarea cadrelor de parcare a bicicletelor, construcția depoului și amenjarea spațiilor verzi.

Investițiile au fost realizate prin intermediul celor două proiecte de mobilitate urbană implementate de Primăria Carei, în valoare totală de circa 13 milioane de euro.

11 comentarii

  1. C4s Răspunde

    Bravo Carei!

  2. Norick Răspunde

    Alte culori nu ați găsit numai verde imbecililor???

    • Norick Răspunde

      Da’ tu un alt nickname n-ai gasit hombre ? Fiecare data cand furi sa fii verde sub ochi manca-ti-as …:-D : 🙂

  3. Norick Răspunde

    E bine că se face ceva, dar nu numai în verde!!!

    • Norick a diznyó Răspunde

      Oare dacă este transport eco ce culoare să se pună? Roșu aprins? Negru? #Triculoricunoscpilumi? Nu ai cu ce să-ți ocupi timpul hoț de nick? Încă nu știi că pentru asta sunt culori standardizate ca să știe toată lumea de peste tot? Nu are nici o treabă cu politica! Crezi că știu producătorii ce culoare folosește partidul nu știu care de la noi, că de fapt nici nu-i interesează asta? De fapt nici nu e treaba lor. Dacă te deranjează propun ca din banii tăi să-i revopsești după ce treci asta de aprobări la Bruxelles. Că nu e așa simplu! Bine tătucă? Cât de mare e frustarea la tine? Cu carul sau deja nu mai poți duce decât cu TIR-ul sau cu transport cargo cu vaporul?😮😵😠🤮🤮🤮💩💩💩🤢🤢🤢🐖

    • Norick Răspunde

      Tu esti acelasi handicapat care nu este in stare sa scrie ceva individual ? ? Sau un alt infect cu boala sportului national ?? Spor la furat si tie – sper sa citim si despre tine manca-te-ar jaru’.. 😛 😀

      • Norick a diznyó Răspunde

        Mă gândesc aici te refereai la rubrica aia cu ce a mai arestat astăzi poliția, nu? Că acolo i-ar fi locul. Scrie niște tâmpenii aici că te gândești pot fi doar două variante. Ori este chiar așa retardat și atâtat îl duce capul ori face direct asta să provoace. Indiferent de asta e prăpăd în cpul lui, cam pustiu când începi să-i numeri neuronii. Adică termin repede socoteala. Mare măgar mai este. Így van az ha valakinek nem volt gyerekszobája. 🤢🤢🤢🤮🤮🤮😵😉

        • Norick Răspunde

          Eu citesc cu bucurie si daca va fi calcat de un autobuz de orice culoare. 😀
          P.S. defapt sa fie atunci verde…:-D 🙂

  4. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Auzi tu @Norick fals! Dar ce ne facem atunci cu autobuzele și tramvaiele care toate sunt vopsite verzi în Iași? S-a vândut primăria de acolo ungurilor? Sau ei au voie iar aici mai aproape de graniță e biudoș??? Ești căzut în cap de-a binelea omule???? Sau tu ești fan Funar care a vopsit și coșurile de gunoi știi tu bine cum? Dar dacă era un primar de etnie maghiară și vopsea coșurile tricolor probabil săreai în sus că ce de blasfemie este???? Numai unii pot să facă ceva iar la alții cauți nod în papură??? Nu ți-e jenă puțin?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.