Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Patronatul IMM Satu Mare și-a ales noua conducere

Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Satu Mare ( PIMM-SM), afiliat la CNIPMMR, și-a ales noul Consiliu Director pentru următorii 4 ani. Adunarea Generală a patronatului a avut loc vineri după-amiaza, 3 martie 2023, la Restaurantul Poiana Codrului, deținut de Gheorghe Derșidan, unul dintre cei mai noi membri ai organizației.

Evenimentul a fost prezidat de inițiatorii organizației patronale – Octavian Petric și Crina Dunca, la Adunare fiind reprezentate 25 de societăți membre titulare din cele 33 convocate care și-au reconfirmat adeziunile la zi.

În calitate de inițiator al mișcării patronale, Octavian Petric a prezentat rolul CNIPMMR în societate și importanța aderării la această organizație, cea mai vizibilă și mai reprezentativă confederație patronală la nivel național. CNIPMMR face parte din Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, Consiliul Economic și Social și din Comisiile de Dialog Social la nivel central (ministere) și la nivel teritorial (AJOFM, ITM, etc). La nivel internațional, CNIPMMR deține o poziție de Vicepreședinte in cadrul Organizației Europene a IMM-urilor, prin Florin Jianu, și are un reprezentant în cadrul grupului angajatorilor al Comitetului Economic și Social European.

Pe de altă parte, Crina Dunca a făcut un sumar al activităților patronatului de la înființare, insistând pe nevoia de a coagula antreprenorii din toate domeniile de activitate pentru a fi mai reprezentativi și a-și face mai bine vocea auzită în față autorităților, într-o perioadă marcată de incertitudini economice și modificări fiscale care afectează mediul privat. Patronatul IMM Satu Mare urmărește să fie un vector de creștere al antreprenoriatului local, prin organizarea de evenimente și proiecte care să ducă la consolidarea afacerilor sătmărene.

În funcția de președinte al Patronatului IMM Satu Mare a fost desemnată Crina Dunca –expert, consultant în accesarea de fonduri nerambursabile și managementul investiției, iar cele 4 poziții de vicepreședinte le revin unor antreprenori care au confirmat și unor tineri antreprenori care doresc să se implice pentru întărirea mișcării antreprenoriale la nivelul județului Satu Mare: Daniela Chitaș – fondator și manager Vila Class; Erica Venemozer – expert, consultant pentru creșterea implicării, performanței echipei; Ec. drd. Horațiu Oliviu Buzgău – reprezentant Grup Agrind; Rareș Petric – director tehnic la Metalpet SA Satu Mare. În Consiliul Director au mai fost aleși în calitate de membri Oana Sferle de la SC Com Impex SRL – Vila Camino și Sorin Godja, administrator la SC Maistorul SRL.

În cadrul Adunării, membrii titulari au decis acordarea statutului de președinte de onoare al Patronatului IMM Satu Mare lui Octavian Petric, membru fondator și inițiator al mișcării patronale la nivelul județului.

Misiunea asumată a membrilor prezenți și a noului Consiliul Director este de a tripla în următoarea perioadă numărul membrilor activi și de a crește numărul membrilor susținători, pentru a avea o mai mare reprezentativitate în dialogul cu autoritățile.

De asemenea, Adunarea Generală a reconfirmat adeziunea la Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România ( CNIPMMR), condus de Florin Jianu, cea mai reprezentativă confederație patronală la nivel național.

Antreprenorii au stabilit și un sumar al întâlnirilor pe care le vor avea în acest an, printre care forumul economic ”Ziua Întreprinzătorilor din Satu Mare” care va fi organizat în această primăvară.

Antreprenorii din Patronatul IMM Satu Mare provin din sectoare diferite de activitate, fiind reprezentate grupuri de firme din următoarele domenii:

  • Industrie – Metalpet SA și Comet SRL prin Octavian Petric și Rareș Petric, Somipress Romania SRL prin Lavinia Filip; SC Bodescu Export – Import prin Oana Bodescu;
  • Industria mobilei: Ardudana SRL prin Dumitru Păcurar; SC Lee SRL Negrești-Oaș prin Ioan Lisca;
  • Sectorul construcțiilor și servicii conexe: F Haus SRL – prin Iuliu Follert, grupul de firme Ardelean Company Nord Vest – prin Ioana Ardelean, grupul de firme Quatro P SRL prin Ștefan Berinde, Redacom Serv SRL – prin Alexandrina Dobaș, Grupul de firme Maistorul prin Sorin Godja și Sebastian Modoc, SC Mar Construct SRL prin Gheorghe Marincas, Samcif SRL prin Bogdan Marin.
  • Sectorul Agri- Food: grupul Agrind Tășnad prin Horațiu Buzgău;
  • Mass-Media: grupul Informația Zilei – Solpress SRL, prin Mihai Sălceanu;
  • Sectorul Managementul Deșeurilor – Instal Ros SRL – prin Maria Dan și Cleanman SRL prin Delia Dan;
  • HoReCa și Turism – grupul de firme Vila Class din Satu Mare prin Dana Chitaș, Vila Poesis prin Oana Păcurar, Dersidan SRL prin Gheorghe Derșidan, Com Impex SRL – Vila Camino prin Oana Sferle, Horus Tour SRL – Paralela 45 Satu Mare prin Mircea Spătar; Pensiunea La Luna Negrești-Oaș, Păstrăvăria Boda Oșanu prin Alin Berinde.
  • Servicii pentru managementul firmelor: Innova Start SRL prin Crina Dunca – consultanță accesare fonduri europene; Balance Consulting & Training SRL prin Erica Venemozer – consultanță în management și training; Brandgenix SRL – relații publice și comunicare; SC Activ Expert SRL prin Sorin Iancu – consultanță fiscală.

 

Patronatul IMM Satu Mare funcționează în baza Legii Dialogului Social, fiind singurul Patronat din județul Satu Mare cu reprezentanți activi în toate structurile tripartite județene.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.