Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO. Două sătmăreance, premiate la concursul Voice din Cluj-Napoca

Două sătmăreance au fost premiate la concursul Voice care a avut loc în perioada 30-31 martie la Cluj-Napoca. Alexandra Sorian, o elevă de la Școala de Artă din municipiul Satu Mare, a obținut premiul special al juriului la Concursul Voice, iar Raluca Dumitru, o fostă elevă a Școlii de Arte a obținut o mențiune.
Organizat la Cluj Napoca în perioada 30-31 martie de Școala de Arte „Tudor Jarda”, concursul de muzică ușoară „Voice” s-a bucurat de o bogată prezență încă de la prima ediție.
Au fost înscriși 18 concurenți de la școlile de arte din Oradea, Alba Iulia, Cluj, Satu Mare, Botoșani, Reșița, Sibiu, Târgu Jiu, iar evoluțiile acestora au fost foarte apreciate de publicul prezent.
Reprezentanta Școlii de Arte Satu Mare, Alexandra Sorian, eleva prof. Călin Keresztes a fost răsplătită cu Premiul special al juriului, iar o altă fostă cursantă a școlii sătmărene, Raluca Dumitru, care de această dată a concurat pentru Cluj, a obținut o mențiune.
Premiul I i-a revenit concurentei Briana Magdaș din Oradea, pe locul II s-a clasat Maria Imbre din Alba, iar locul III a fost ocupat de Denisa Pantea din Oradea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.