În urma unui flagrant realizat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog (SCCOA) Satu Mare, sub coordonarea procurorilor DIICOT, doi dintre cei mai mari distribuitori de droguri din Carei au fost prinși.
Potrivit Opinie de Carei, în cadrul flagrantului au fost prinse 3 persoane care se ocupau cu distribuirea de droguri în zona liceului Teoretic din Carei.
În urma perchezițiilor domiciliare au fost reținute cantități de droguri și sume de bani, precum și trei persoane de interes. În cursul zilei de azi cei trei traficanți de droguri ar putea șă primească masuri preventive de la Tribunalului Satu Mare.
Două dintre cele trei persoane reținute își distribuiau drogurile în rândul elevilor Liceului Teoretic și al Liceului Tehnologic Iuliu Maniu. Aceștia ofereau elevilor droguri sintetice Crystal, cunoscute și sub denumirea 3-MMC. Este vorba de o substanță care a fost inclusă chiar ieri pe lista drogurilor de mare risc, potrivit opinidecarei.
I-as omora !!!!
I-as omora copiii, nevasta, parintii , fratii !!!!
Cancerul sa-i manance copiii !
pai asa e cel mai usor in loc sa educi plozii.
Invenții
Deci. Dacă acum vreo 4 ani m-a putut aborda niște ciudați (clar erau și “fumați” rău) la intrarea la colegiul maghiar aia care este lângă sediul poliției de pe Cuza și nimeni nu observă asta atunci vă mai miră ceva? Că pe mine nu. Noroc că avem camere de supraveghere prin oraș. Oare pentru ce? No cam așa este și orașul nostru în mișcare. 😢😵😨
Amestecata sa fie. Ala nu e drog.