Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

FOTO. Cum a murit o femeie nevinovată, după ciocnirea a două camioane

O femeie a murit nevinovată pe Drumul Național 19, după o ciocnire între două camioane. Impactul teribil s-a produs marți, 4 aprilie, în afara localității bihorene Valea lui Mihai.

Marți, 4 aprilie, la ora 12:25, pe DN 19, în afara localității Valea lui Mihai, un bărbat de 38 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un camion cu semiremorcă, a acroșat din spate un alt camion cu semiremorcă, condus în fața sa de un bărbat de 45 de ani, din comuna Holod.

„Ulterior, primul autotren (cel condus de bărbatul de 38 de ani) a fost proiectat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de o femeie de 60 de ani, din comuna Crasna, județul Sălaj. Din nefericire, în urma accidentului rutier, femeia care conducea autoturismul a suferit multiple leziuni, care i-au provocat decesul la fața locului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuța.

Polițiștii bihoreni continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: bihon.ro

FOTO: Facebook/Norbert Hamza 


CITEȘTE ȘI:

2 comentarii

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Oare cu acestă ocazie măcar acești doi șoferi de TIR realizează că au omorât o femeie absolut nevinovată? Că merg pe drumuri de zici că nimeni nu-i pote opri????

  2. Amoeba Amonimă Răspunde

    Sper din tot sufletul că tiriștii vinovați vor avea o viață lungă și să nu doarmă liniștiți de-acum încolo nici măcar un minut cât vor mai trăi.🙏🏼 Asta le doresc din tot sufletul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.