Ultima actualizare: azi, 21:05
Locale

Greva profesorilor se suspendă, anunță sindicatele din Educație

Profesorii suspendă greva, după patru săptămâni de proteste. Decizia a fost luată după consultarea liderilor organizațiilor sindicale FSLI și “Spiru Haret”, informează Digi24. Anunțul a fost făcut luni de liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”.

Potrivit sindicaliștilor, decizia este condiționată de introducerea în OUG care va fi aprobată azi în ședință de Guvern a prevederilor legate de salariul de bază al profesorului debutant și al acordării primei tranșe de majorare salarială de la 1 ianuarie 2024.

,,Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024. În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, potrivit unui comunicat comun al celor două sindicate.

17 comentarii

  1. Aspi Rina Răspunde

    O luna de zile de scoala au pierdut copiii,iar acum o sa li se incheie mediile pe repede’nainte,ca sa nu piarda mult din concediul platit de trei luni “onor” profesorii !!Le-as face doasar penal “liderilor” sindicali,nist indivizi cu moace de fosti activisti comunisti(poate chiar au fost)!Oamenii sunt prosti daca cineva crede ca marindu-le cu 50% salariile invatamantul romanesc va deveni brusc mai performant.Nimic nu se va schimba!!!Au santajat si au castigat !! Oricine poate face asa ceva in prapadita asta de tara,mai ales cei care pot bloca sistemul (sanatate,finante,etc.) !!!Tara de kkt !!

    • Cetățeanul turmentat Răspunde

      @Aspi Rina,
      Ia ceva de calmare, consultă un psiholog, nu e nici o rușine!

  2. solid Răspunde

    As vrea si eu sa stiu , daca cineva stie acest lucru , de ce directorii si directorii adjuncti nu au protestat? Pana la urma urmei ei nu sunt dascali ? Sau ei din cauze politice nu „isi permit” acest lucru ? Deci din punctul meu de vedere este strigator la cer ca un conducator sa nu fie in fruntea cetei pe care o conduce ! Poate nu este la locul potrivit paralela: in trecut conducatorii(regii, voievozii, mari conducatori de osti) erau in fruntea oastei cand mergeau la batalie! Doar cei lasi si misei se ascundeau in spatele lor si dadeau bir cu fugitii! Sau sa inteleg ca acele fotolii sunt atat de mari( cu bani multi) si atat de calzi incat au si uitat ca si ei sunt profesori(sau cel putin au fost candva) Printre protestatari precis erau multi profesori de istorie dar unii dintre profesorii de isotrie sunt si actuali directori de scoli, cum de se poate uita de unde au pornit, ce au invatat si ei la randul lor, candva?

    • Cetățeanul turmentat Răspunde

      Directorii sunt parte din patronat și nu au voie legal să facă grevă, chiar dacă sunt de partea ei.

      • solid Răspunde

        Totusi directorul adjunct de la Liceul German din Satu Mare a intrat in greva !!!! Atunci cum e ?

      • solid Răspunde

        Si totusi este legal ca copii sa fie trimisi pe drumuri !!!!?????? Amintesc de cineva, care in urma cu cateva zile spunea: atunci cum este legalitatea , legalitate , cand in constitutia Romaniei (legea funadamentala a unei tari, deci si a Romaniei) se spune clar – exista dreptul la invatamant a tinerilor – Art. 32 – Dreptul la învăţătură

        (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

        • Cetățeanul turmentat Răspunde

          Bănuiam eu că ești dintre speciali. Acum știu.

          • solid

            Normal ca sunt special: eu sunt unul dintraia care le platesc salariile profesorilor, si salar nerusinat fata de salarul meu ! Deci sa intelegi mai bine: sunt la privat si sunt in productie, care cu sudoarea lui face plusvaloare economiei si acestei tari !

          • Cetățeanul turmentat

            Nici nu mă așteptam să răspunzi altceva.
            Vezi că în România serviciilor le este permis să aibă firme sub acoperire.
            Cunoști bine gramatica și regulile de ortografie.

          • @cetățeanul curentat

            dă-te bă dreaq cu insinuările tale de jmeker prăfuit !

  3. profesor Răspunde

    @Aspi Rina
    Salariile profesorilor nu cresc cu 50%!!! Incepand cu 1 ianuarie 2024 se va acorda 50% din diferența dintre salariul prevazut de noua lege a salarizarii si salariul actual; e o mare diferenta.

    • Realitatea SM Răspunde

      Mă gândesc că micile mari atenții, cadourile și restul se vor indexa și ele automat pe măsură. Adică pretențiile de sfârșit de an. Ca să se fiscalizeze aceste minunății eu aș propune ca aceste cheltuieli să poate fi deductibile. Să vedeți voi atunci cum vor apărea niște cifre imense în statistici care până acum se evaporau.Bine ă ați dat destulă apă la moară la cine ați vrut și la cine nu. Este trist ca în cazul unor persoane cu școală să se poată întâmpla asta. Atunci ce mai vrem noi de la oamenii simpli?

      • Kuka Răspunde

        No aici să-mi fie cu iertare, dar nu este vina profesorilor, ci a părinților, ÎN TOTALITATE!
        Am ieșit nasol dintr-o discuție cu ceilalți părinți când am spus că nu agreez ideea de a cumpăra și acorda atenții profesorilor, indiferent de ocazie! Era să iasă cu bătaie!
        Înțeleg rostul unui fond al clasei sau școlii din care să completăm ceea ce lipsește copiilor, dar să dai bani unor profesori indiferent de motiv, mie îmi pute a mită! La fel ca și bacșișul dat ospătarului, frizerului și alte asemenea!
        Dumnealor primesc salarii pentru munca prestată, restul este bani nemunciți, deci nemeritați!!

        • Realitatea SM Răspunde

          @Kuka, asta ce zici ar putea să fie așa cum zici cu o singură condiție. Adică acele atenții să nu fie precedate de liste de doleanțe, cerințe, inclusiv indicarea produsului sau chiar al mărcii. Pentru că îți spun eu sunt multe asemenea cazuri. Și chiar recente. Sunt mulți părinți cu posibilități financiare care le forțează celorlalți părinți mâna. Și asta este drept.

    • @profesor Răspunde

      Cu bonusuri,vouchere si alte kkturi se depaseste procentul de 50 % !!!Vorba unuia de pe-aici:se speteste la privat pentru vreo 2000 de lei/luna din care trebuie sa dea la stat-ca “statul” sa poata majora leafa profesorilor,sa fie si ei in “rand cu lumea” cu salarii pentru debutanti de 4000 de lei !!Net!! Le place sa se creada si ei doctori,desi multi dintre “debutanti” au trei ani de “faculta” la FF !!

  4. Sile Răspunde

    Da cu cei din privat cu minim pe economie si cu pensionarii care iau 1200 lei pensie dupa 40 de ani de munca ce faceti? Cu ce lucreaza mai mult un profesor,un politist sau un asistent? Tara lui papura voda!!!Mai votati PNL si PSD!

  5. GB Răspunde

    Un alt episod din saga “DEZBIN ȘI STĂPÂNESC”,serial de succes al politicii postdecembriste care rulează cu succes neîntrerupt. A reușit să se impună în preferințele publicului larg, indiferent de vârstă , categorie socială, etnie, rasă, orientare sexuală, etc. Râul /ramul din această țară trăiește și respiră din “lumina” emanată de această capodoperă a neamului zi de zi, 24 din 7. Iar efectele sunt devastatoare și când crezi că le-ai văzut pe toate/mai mult nu se poate – Te înșeli! Viața e prea prețioasă și frumoasă să o trăim decent, așa că mai bine ne cultralizăm* participând la această telenovelă de succes.
    *- canibalizăm.
    Poftă mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.