Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

VIDEO. Țeapă de peste 4,7 milioane de dolari cu criptomonede! Percheziții de amploare

La data de 20 iunie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Prahova, Olt și Ilfov și în municipiul București și au pus în aplicare 14 mandate de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune şi evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în luna octombrie 2019, la momentul înființării unei societăți comerciale, reprezentanţii legali ai persoanei juridice ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic şi înşelăciune, prin atragerea de fonduri băneşti către această societate, sub formă de criptomonede, de la diverşi clienţi, cărora le-ar fi fost propuse randamente nereale.

Totodată, pentru atingerea acestui scop, ar fi înfiinţat departamente de call-center, apelând la întâmplare diverse persoane cărora le-ar fi propus câştiguri din investiţii în criptomonede, iar pentru a le întări convingerea, cu privire la seriozitatea relaţiilor comerciale, ar fi înfiinţat un site, unde fiecărui client i-ar fi fost alocat un profil de investitor, cu user şi parolă.

După înregistrare, clienţilor li s-ar fi afişat, pe contul care le era alocat, pe site-ul administrat de societate, grafice false, care ar fi exprimat randamentul investiţiilor lor, în criptomonede, cu  creştere exponenţială, de la o lună la alta, în ciuda faptului că piaţa criptomonedelor a urmat un trend descendent, începând cu luna noiembrie 2021.

De asemenea, în ciuda corecţiilor serioase de preţ pe piața criptomonedelor, graficul clienţilor ar fi afişat creşteri progresive, de la lună la lună, în măsura în care nu îşi manifesau dorinţa de a retrage investiţia ori, cel puţin, profitul generat de aceasta.

Aceste false creşteri lunare de portofoliu, afişate pe graficul de investior din cadrul platformei, grafice nereale, le-ar fi creat clienţilor dorinţa de a aduce fonduri suplimentare către membrii grupării infracţionale organizate, pentru a le fi investite în continuare în această piaţă nereglementată, în vederea obţinerii de profituri din ce în ce mai consistente.

Astfel, majoritatea clienţilor ar fi rămas captivi în cadrul mecanismului fraudulos, criptomonedele fiind trasferate în fapt, în contul unuia dintre membrii grupului infracțional organizat și convertite în dolari.

Totodată, schema infracţională dezvoltată de membrii grupării ar fi specifică sistemelor piramidale, astfel criptomonedele achitate de ultimii clienţi ar fi fost de cele mai multe ori convertite în dolari.

Ulterior, cu o parte din aceste fonduri, membrii grupării ar fi efectuat plăţi parţiale către clienţii mai vechi, care ar fi solicitat, în mod insistent, restituirea banilor și care ar fi promovat acţiuni civile, la instanţele de judecată, ori care ar fi susținut telefonic că ar intenţiona să formuleze plângeri penale.

De asemenea, diferenţa rămasă ar fi fost cheltuită de membrii grupării infracţionale organizate în interes personal, prin folosirea cardului de debit la comercianţi, ori pentru retragere de numerar, la diverse ATM-uri.

Valoarea prejudiciului produs clienţilor este de peste 4,71 de milioane de dolari.

Audierea persoanelor bănuite, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, se va desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești.

În cursul acestei zile, cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj-Napoca,Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Oradea și serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Hunedoara, Sibiu, Satu Mare, Călărași, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Gorj, Mehedinți, Brăila, Vrancea, Neamț, Harghita, Maramureș, Sălaj, Covasna, Botoșani, Arad, Caraș-Severin, Vâlcea, urmează să fie audiate 240 de persoane vătămate (persoane fizice și jurice).

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.


Sursa: Poliția Română

Un comentariu

  1. 🦁 Răspunde

    Urmează oare și Stelian Balta !!!
    Mega Țeparul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.