Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Festivalul Mediev Art Fest, la o nouă ediție. Cavalerii se întorc la Cetatea din Ardud

Ca și concept fundamental al vieții, sub semnul Timpului va sta ediția a XI-a a Festivalului Medieval MedievArtFest Ardud 2023, care se va desfășura în perioada 21-23 iulie 2023 la Cetatea Ardud.

Și pentru că până și timpul ireversibil se supune artei, călătoria plăsmuită în timp și spațiu istoric este posibilă datorită viziunii artiștilor care timp de trei zile vor încânta publicul cu muzică și dansuri medievale, piese de teatru, animații medievale, ateliere și tabere meșteșugărești, cavaleri, domnițe, războinici, trubaduri și menestreli, toți parte din povestea atemporală din Cetatea Ardud.

Directorul artistic al festivalului, Liviu Pancu, este cel care va veghea porțile timpului vreme de trei zile și va deschide zăvoarele ferecate ale epocii medievale pentru ca publicul participant să aibă parte de o experiență cel puțin inedită alături de cei peste 150 de artiști, toți parte din spectacolul festivalului.

Menestrelii timpului vor fi Corvus Corax (Germania), Holloenek (Ungaria) și Codex ( Sf. Gheorghe ), iar atmosfera medievală va fi asigurată de Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu-Mureș, Golden Griffon din Oradea, Străjerii Cetății Neamț din Târgu-Neamț, Teatrul Scena din Târgu-Mureș Garda Cetății Deva, Scutierii de Mulhbach din Sebeș, Lăncierii și Arcașele Cetății Ardud, Lupii de Foc din Târgu-Mureș și Compania Dragonului din Timișoara, iar Iulian Praja va fi gazda timpului istoric în cetatea Ardud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.