Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

FOTO. Centru din Medieșu Aurit, închis! Vârstnicii au fost mutați. Lista neregulilor găsite

Urmare a măsurilor de remediere dispuse la controlul din data de 12.07.2023, a fost reverificată activitatea centrului de îngrijire a vârstnicilor din comuna Medieșu-Aurit (Căminul Victoria al SC Oldromedica SRL).

Deoarece funcționarea centrului nu este nici la această data conformă cu standardele și prevederile legale, a fost suspendată activitatea iar cele 12 persoane rezidente au fost relocate (șapte au fost preluate de aparținători, iar cinci la centrul pentru vârstnici ”Șansa” din Satu Mare al DGASPC). Persoanele relocate la centrul de vârstnici sunt evaluate în acest moment din punct de vedere medical.

Activitatea operatorului privat a fost suspendată începând cu data de 17.07.2023 până la remedierea problemelor identificate la cele două controale:

  • lipsa înregistrării sanitar-veterinare și autorizarea bucătăriei proprii sau contractarea serviciilor de catering;
  • asigurarea serviciilor de asistență medicală de specialitate;
  • obținerea autorizației sanitare de funcționare;
  • asigurarea standardelor pentru licențiere de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale).

În cursul zilei de astăzi, prefectul Radu Roca s-a deplasat atât la Medieșu Aurit, alături de membri din echipa de control la activitatea de relocarea a celor cinci rezidenți, cât și la centrul ”Șansa” din municipiul Satu Mare pentru a se asigura de preluarea în bune condiții a vârstnicilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.