Un tânăr s-a tăiat cu drujba într-o pădure din județul Satu Mare. S-a ales cu dosar penal.
Ce spune poliția:
,,La data de 29 august, în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați despre faptul că o persoană s-ar fi rănit, în timp ce ar fi desfășurat activități de întreținere a materialului lemnos, într-o pădure din comuna Hodod.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 22 de ani, din Bogdand, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele inferioare, în timp ce ar fi desfășurat activități cu un motoferăstrău. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Sursa: IPJ Satu Mare
Dosar penal pentru că te-ai rănit ? Și eu o să mă ALEG cu un dosar penal dacă îmi tai degetul in bucătărie ?
Nu avea permis de port-drujbă????0 Foarte grav! Țara asta cu știrile astea anapoda nu încetează să mă uimească zilnic. Acum mai urmează să aflăm că tăia lemne fără acte că atunci îl încalță cu încă un dosar penal. Și dacă așa este legislația cum se pare atunci e și mai grav. E total aiurea. Mai urmează să caute martori oculari printre animalele pădurii ca organele să se dumirească. Că îi văd în stare. La partea autovătămată îi urez toate cele bune și însănătoșire grabnică.
Accidentele cu vătămare corporală se lasă întotdeauna cu dosare penale, inclusiv dacă sunt autoaccidentări!
A avut aprobare de la pădurar ? Oare nu s-a dus la furat de lemne și la bătut Dumnezeu ?