A murit și tânăra, în vârstă de 18 ani, care era pasageră pe motocicleta implicată în accidentul rutier de pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, care conducea motocicleta a murit duminică, iar tânăra pasageră a fost rănită grav, însă a pierdut lupta cu viața.
Tânărul motociclist a fost transportat de urgență la spital, iar apoi a fost transferat la spitalul din Baia Mare, la Secția de Neurochirurgie, potrivit informațiilor PortalSM. Din păcate, tânărul a decedat duminică dimineața.
Tânărul care conducea motocicleta avea ghiozdanul plin cu droguri.
,,La data de 9 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.
Din primele verificări efectuate la fața locului poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea o motocicletă ar fi intrat în coliziune cu un autoturism. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei și a unei tinere, de 18 ani, pasageră pe motocicletă.
Ambilor conducători li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.
Pacat..Dumnezeu sa-i ierte! Nu stiu de ce isi distrug viata cu viteza, cu droguri!
Mi sila ce a ajuns liceul Eminescu..Era un liceu de copii cuminti..Stiu pe cineva care si-a mutat copilul de acolo din cauza drogurilor!
Nu măi! Erau niște copiii nu de nota zece ci de unșpe și un pic doar că de cum ieșeau de la școală se apucau de altceva. Și nimeni nu știa de asta! Oare chiar așa o fi? Iar acum curg lacrimile de crocodil pă feisbuce.
Eu am vazut miercuri seara, 5.09.2023, doi tineri pe o moticicleta, gonind ca nebunii pe Lucian Blaga, in spate fiind o tanara cu par lung blond, fara casca de protectie. Sunt absolut convinsa ca peste cateva zile erau tot ei si s-a intamplat tragedia, pe care cumva am prevazut-o, avand in vedere ca baiatul conducea haotic si cu viteza mare, iar tanara isi ridica bratele deasupra capului in timpul mersului, deci nici macar nu se tinea de el sau de motocicleta uneori. Dupa comportamentul euforic, pare au drogati. Mare pacat…